Doi deținuți care intraseră în greva foamei au fost supuși la „clisme nutritive”. Un alt deținut a primit același tratament deoarece „refuza să consume lichide”, iar un al patrulea a fost umilit fără să existe „un motiv medical”. În cazul celui de-al cincilea deținut, CIA nu a dorit să divulge motivul pentru care a fost supus la procedeul controversat de hrănire, scrie theguardian.com.
„Chiar dacă hrănirea intravenoasă este sigură și dă rezultate bune, am fost impresionați de eficiența celei pe cale rectală și mulți subiecți au renunțat la greva foamei și au început să se hidrateze”, a declarat unul dintre medicii implicați în acest caz.
Potrivit raportului (disponibil aici), suspectul de terorism Abd al-Rahim al-Nashiri a fost poziționat cu capul mai jos decât trunchiul, pentru a-i fi administrat procedeul de „alimentare rectală”. Hrănirea s-a realizat prin intermediul unui tub introdus în anus. „Gravitația a contribuit la buna desfășurare a procedeului”, au menționat reprezentanții medicali. Un medic ofițer a spus că „s-a folosit cel mai mare tub Ewal din dotarea spitalului”.
În cazul lui Khalid Sheikh Mohammed, un deținut care a mărturisit că a fost implicat în organizarea atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001 din New York, interogatorul-șef al CIA a ordonat hrănirea forțată, chiar dacă nu era necesară, din punct de vedere medical. Abd al-Rahim al-Nashiri și Maid Khan au primit clisme nutritive după ce au intrat în greva foamei, în timp ce Abu Zubaydah a fost supus tratamentului deoarece a refuzat să consume lichide. Alți cel puțin trei deținuți au fost hrăniți în același mod.
Cândva, procedura de „alimentare” rectală era considerată justificată, din punct de vedere medical. Totuși, aceasta este mult mai nesigură decât cea intravenoasă și a fost abandonată. Potrivit dosareulor CIA, cel puțin un deținut, Mustafa al-Hawsawi, a suferit fisuri anale, hemoroizi și alte afecțiuni grave.
Pe fondul faptului că intestinul subțire realizează o mare parte din absorbția nutrienților, hrănirea pe cale rectală poate ține o persoană în viață până la zece zile, spre deosebire de cea intravenoasă. Raportul Senatului a stabilit că CIA nu a avut ca prioritate menținerea în viață a deținuților, atunci când le-a administrat tratamentul controversat.
În anul 1860, doi psihiatrii germani, care conduceau un azil privat, „au recomandat „alimentarea rectală” în cazul pacienților care nu doreau să mănânce, pentru a evita rănirea acestora”. Procedeul s-a dovedit însă dureros și periculos, astfel încât comunitatea medicală l-a marginalizat tot mai mult.