În timp ce trecea pe lângă cei doi, Jones a spus: „Domnule președinte, nu o atingeți pe iubita mea”. Aia Cooper a zâmbit și părea stânjenită. „Chiar a spus asta?”, a întrebat ea.
„Chiar nu plănuiam să fac asta”, i-a răspuns președintele fără măcar să îl privească, după care a glumit, spunând că Jones este „exemplul unui frate care te pune în situații stânjenitoare fără motiv”. Femeia a râs cu Obama și i-a prezentat scuze pentru comportamentul iubitului ei.
Obama a continuat să glumească. „Te vei întoarce acasă și vei vorbi cu prietenii despre asta (…). Nu pot să cred, Mike este atât de prost (…). Dar din fericire președintele a fost amabil”.
După ce a votat, Obama a îmbrățișat-o și a sărutat-o pe obraz pe Aia Cooper, spunându-i: „Acum mă vei săruta, oferă-i ceva despre care să vorbească. Acum chiar e gelos”.
Cei doi alegători au declarat ulterior că iau în considerare posibilitatea de a-i invita pe Barack și Michelle Obama la nunta lor. „Vreau să o cunosc pe Michelle. Sper că nu crede ceva despre mine, dar chiar vreau să o cunosc”, a declarat pentru CNN Cooper, precizând că președintele a sărutat-o pe obraz. „Te rog, Michelle, nu veni după mine – doar pe obraz!”.
Președintele Statelor Unite, Barack Obama, a votat luni dimineață, anticipat, în cadrul scrutinului legislativ parțial programat pe 4 noiembrie.