Dictatorul Mugabe amenință homosexualii cu decapitarea. „Sunt mai răi ca porcii, caprele sau păsările”
Ieșirile publice homofobe ale președintelui din Zimbabwe, Robert Mugabe, fac din nou înconjurul lumii. După ce nu demult condamna țările europene care promovează toleranța pentru cuplurile gay sau chiar căsătoria între persoane de același sex, numind acest tip de politici „nenaturale” și „mizerabile”, zilele trecute, la un miting pe Aerodromul din Mutare, liderul din Zimbabwe a descris membrii comunitatății gay, bisexuale și transexuale ca fiind „mai răi ca porcii, caprele sau păsările”, amenințându-i totodată cu decapitarea, relatează The Huffington Post.
„Dacă luăm bărbați și îi încuiem într-o casă timp de cinci ani să facă doi copii și eșuează, atunci le vom tăia capetele. Obama vine și spune că dacă vrem ajutor trebuie să acceptăm practicile homosexuale. Nu vom face asta niciodată”, a spus Mugabe, în a cărui țară relațiile între homosexuali sunt considerate ilegale.
Mai mult, liderul din Zimbabwe a criticat țărie africane care, fiind dependente de ajutorul finaanciar venit din Occident, au devenit mult mai receptive în ceea ce privește drepturile comunității gay.
Câștigător al alegerilor din ianuarie pe un val de antipatie față de acest tip de orientare sexuală, Mugabe a promis atunci electoratului că țara pe care o va conduce va fi „Iadul pentru homosexuali”, legislația urmând să permită ăedeapsa cu închisoarea pe viață pentru relațiile între barbați sau între femei.
Numai în luna iulie Mugabe a fost autorul a șapte atacuri verbale publice violente la adresa persoanelor cu aceaastă prientare sexuală, a contabilizat postul SW Radio Africa.