Dilema SUA în Turcia: Susținem un lider nedemocratic sau un puci nedemocratic?

„În contextul tuturor crizelor din Orientul Mijlociu, Administrația Barack Obama găsea confort în faptul că exista un lider politic de încredere, ales în mod democratic, un partener loial în cadrul NATO pe care Washingtonul se putea baza – președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Indiferent de modul în care tentativa de lovitură de stat împotriva lui Recep Erdogan ar evolua în următoarele ore și zile, această certitudine este zdruncinată”, notează David E. Sanger, editorialist al ziarului The New York Times, într-un material intitulat „Statele Unite sunt pe un teren instabil din cauza revoltei contra lui Erdogan”.

Deși tentativa de lovitură de stat a eșuat, Turcia a devenit brusc o altă țară instabilă într-o regiune marcată de crize. „Aproape sigur, Recep Erdogan va iniția o curățare a cadrelor implicate în complot și probabil va căuta și alți contestatari ai autorității sale, prelungind seria de măsuri radicale care a șocat mulți aliați ai Turciei din cadrul NATO”, adaugă cotidianul american.

„Evenimentele de vineri lasă în suspans unele dintre principalele priorități ale Statelor Unite și Europei, care se bazează pe Turcia în combaterea rețelei Stat Islamic, în limitarea afluxului de imigranți din Siria și în găzduirea serviciilor de spionaj americane și a efectivelor NATO care depun eforturi pentru oprirea crizelor din Orientul Mijlociu”, subliniază NYT.

„Tentativa de lovitură de stat generează o dilemă pentru Statele Unite și pentru țările europene: să susțină un complot nedemocratic ori un lider politic din ce în ce mai nedemocratic?„, apreciază Richard Haass, președintele Institutului de analize Consiliul pentru Relații Externe (CFR).

Pentru mulți membri ai Administrației de la Washington, această dilemă este însă în plan secund, principala preocupare fiind dacă Turcia va fi un partener de încredere în combaterea organizației teroriste Stat Islamic, o țară care să găzduiască trupe americane și un interlocutor stabil în cea mai volatilă regiune a lumii.

„Riscul este ca această spirală a violențelor să scape de sub control și să se transforme într-un război civil”, atrage atenția Eric Edelman, fost ambasador american în Turcia.

Armata părea să fie în mare parte sub controlul lui Erdogan, însă este în mod evident ruptă în diviziuni severe. Erdogan are mulți inamici care vor să îl vadă slăbit sau îndepărtat de la putere. Printre ei se numără președintele Egiptului, Abdel el-Sisi, iar președintele Rusiei Vladimir Putin are o relație tensionată cu Erdogan, care s-a alăturat eforturilor de îndepărtare a lui Bashar al-Assad din Siria. Egiptul, de altfel, a fost singurul stat care s-a opus unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU de a condamna încercarea de preluare aputerii de către facțiunea rebelă a armatei turce.

În ultimii ani, acțiunile de reprimare a opoziției aplicate de Administrația Erdogan au deranjat din ce în ce mai mult aliații din cadrul Alianței Nord-Atlantice.

„Țările europene au multe motive de preocupare, dat fiind că în urmă cu doar câteva luni au semnat un acord cu Recep Erdogan prin care oferă Turciei șase miliarde de dolari pentru găzduirea imigranților sirieni și oprirea trecerii lor spre Occident”, subliniază NYT.

Un oficial american citat de NYT arată că până vineri noapte, SUA nu dădeau nicio șansă să aibă loc o lovitură de stat în Turcia. Erdogan era văzut ca un lider sigur, care se plângea de faptul că SUA strânge intelligence în Turcia. Rapoarte de informații și diplomatice arătau, chiar în această lună iulie, că Erdogan avea suficient sprijin în conducerea Armatei, pentru a distruge orice posibil complot împotriva sa.

Acum, americanii se întreabă ce le-a scăpat din vedere. Cengiz Candar, expert în spațiul turc, arată că Erdogan a făcut un „pact faustian” cu armata. „A fost o alianță, însă Armata nu este prietenul său – nu emoțional, nu instituțional, nu ideologic”, arată expertul.

Washingtonul l-a privit pe Erdogan venit la putere în Turcia cu ochi buni, Turcia fiind dată până acum câțiva ani ca exemplu de democrație în lumea islamică, o țară care, precum Indonezia, putea asigura un amestec corect de islamism moderat și democrație. Ultimii trei ani arată însă că SUA s-au înșelat. Excesele autocratice ale lui Erdogan au devenit „o rușine pentru aliații săi din NATO”, arată NYT, care scrie că oficialii americani au rămas prinși între instinctul de a susține democrația și cel de a se baza pe un lider din ce în ce mai autoritar, care cârmește spre islamism și persecută presa sau grupurile de opoziție, mai ales pe kurzi. Situația kurzilor și alui Erdogan a dus la situația paradoxală ca Turcia să îi bombardeze în Siria, în timp ce SUA îi finanțează.

„Prelungirea instabilității în Turcia va bloca eforturile secretarului de Stat american, John Kerry, de aplicare a armistițiului în Siria și riscă să amenințe capacitatea SUA de a efectua operațiuni din Baza militară Incirlik (sudul Turciei), de unde sunt lansate raidurile contra rețelei teroriste Stat Islamic”, concluzionează NYT.