Diplomat: Criza politică din România a blocat aderarea la Schengen

Publicat: 18 09. 2012, 13:42
Actualizat: 07 02. 2019, 08:50

Îndoielile cu privire la voința Guvernului român de a respecta statul de drept, manifestate în special de Germania, Olanda și Belgia, au constrâns președinția cipriotă a UE să anuleze o reuniune consacrată aderării la Schengen, a declarat marți o sursă diplomatică de la Bruxelles, relatează AFP.

„Aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen era singurul punct pe ordinea de zi a reuniunii miniștrilor de Interne de miercuri de la Bruxelle, dar trei țări – Germania, Olanda și Belgia – au anunțat că se opun acestei aderări din cauza situației politice din România”, a explicat un diplomat.

„Agenda a devenit inconsistentă și dintr-o dată nimic nu mai justifica reuniunea miniștrilor”, a subliniat unul dintre omologi. Reuniunea miniștrilor Justiției prevăzută pentru ziua următoare a fost, de asemenea, anulată.

Președinția cipriotă a anunțat săptămâna trecută anularea celor două reuniuni, dar nu a comunicat acest lucru presei.

Discuția privind aderarea României și Bulgariei a fost prevăzută pentru următoarea reuniune a miniștrilor de Interne din cadrul UE din octombrie, dar „subiectul nu este încă definitivat și nu va fi luată nicio decizie până anul următor”, a mărturisit un diplomat sub acoperirea anonimatului.

Susținerea acestei aderări în cadrul Comisiei Europene este din ce în ce mai discretă și nimeni nu mai pledează de acum pentru accelerarea luării de decizii, a subliniat el.

Aderarea Bulgariei este legată de cea a României, iar Sofia este, în consecință, victima criticilor emise de membrii Schengen la adresa Bucureștiului.