Diplomat francez în India, acuzat că și-a violat fiica în vârstă de trei ani și jumătate
Un angajat al consulatului francez din Bangalore (în sudul Indiei) este acuzat că și-ar fi violat fiica în vârstă de trei ani și jumătate, a anunțat marți postul de televiziune NDTV, relatează Le Figaro în ediția electronică.
Diplomatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, și-ar fi violat fiica în vârstă de trei ani și jumătate la sfârșitul săptămânii trecute la reședința sa și a fost arestat. El va fi supus examinării medicale înainte de a fi deferit justiției.
Mama fetiței, de origine indiană din Kerala, a depus plângere în acest sens. Aceasta povestește că întorcându-se acasă a găsit fetița plângând și acuzând dureri și a dus-o la un spital privat, unde medicii au confirmat că a fost vorba de un viol și nu de simple atingeri. Inițial, poliția din Bungalore l-a arestat pe diplomat, dar l-a eliberat după mai multe ore de audieri și o serie de examinări medicale. Potrivit presei indiene, el a fost eliberat cu codiția expresă de a nu părăsi țara și de a-și petrece sfârșitul de săptămână sub „supravegherea” consulului general din Bangalore.
Luni, autoritățile franceze au afirmat că Franța „va lăsa justiția indiană să își urmeze cursul”, admițând că acuzatul nu beneficiază de imunitate diplomatică fiind deținător al unui pașaport „de serviciu”. Potrivit unui comunicat al consulatului general al Franței la Bangalore, „o anchetă este în curs și consulatul este pregătit să coopereze întrutotul cu poliția și autoritățile care anchetează cazul”.