Diplomați indieni, EXPULZAȚI din Canada după asasinarea unui lider sikh
Canada a expulzat șase diplomați indieni, inclusiv pe înaltul comisar, în contextul asasinării unui lider separatist sikh. Autoritățile canadiene susțin că există un efort mai larg de a viza disidenții indieni din Canada.
Ministerul de Externe al Canadei a declarat: „Decizia de a expulza aceste persoane a fost luată cu mare atenție și numai după ce RCMP a adunat dovezi ample, clare și concrete care au identificat șase persoane ca persoane de interes în cazul Nijjar”, scrie Reuters.
Ministrul canadian de Externe, Melanie Joly, a declarat că Guvernul canadian a solicitat Indiei să ridice imunitatea diplomatică a șase diplomați, astfel încât agențiile canadiene de investigații să îi poată interoga cu privire la acuzațiile de activitate infracțională. Dar, deoarece India nu a cooperat, a trebuit să expulzeze diplomații.
„Nu căutăm o confruntare diplomatică cu India”, a spus ea. „Dar nu vom sta liniștiți în timp ce agenți ai oricărei țări sunt legați de eforturile de a amenința, hărțui sau chiar ucide canadieni.”
India a ripostat ordonând expulzarea a șase diplomați canadieni de rang înalt, inclusiv a înaltului comisar interimar, și a declarat că și-a retras emisarul din Canada, contrazicând declarația de expulzare a Canadei.
India a declarat că își retrage diplomații din Canada deoarece nu are încredere că siguranța acestora poate fi garantată.
„Nu avem încredere în angajamentul actualului guvern canadian de a le asigura securitatea. Prin urmare, Guvernul Indiei a decis să îl retragă pe Înaltul Comisar și pe alți diplomați și funcționari vizați”, a anunțat Ministerul de Externe al Indiei.
India a declarat, de asemenea, că le-a cerut celor șase diplomați canadieni să plece.
Canada a retras peste 40 de diplomați din India în octombrie 2023, după ce New Delhi a cerut Ottawei să își reducă prezența diplomatică.
Această dispută diplomatică reprezintă o deteriorare majoră a relațiilor dintre cele două țări din Commonwealth. Legăturile s-au deteriorat de când premierul canadian Justin Trudeau a declarat anul trecut că deține dovezi care leagă agenții indieni de asasinarea liderului sikh Hardeep Singh Nijjar pe teritoriul canadian.
Guvernul canadian are acum „dovezi clare și convingătoare că agenți ai guvernului indian s-au angajat și continuă să se angajeze în activități care reprezintă o amenințare semnificativă la adresa siguranței publice”, a declarat Trudeau în cadrul unei conferințe de presă.
Aceste activități au implicat tehnici clandestine de colectare a informațiilor, comportament coercitiv, vizând canadieni originari din Asia de Sud și implicarea în peste o duzină de acte de amenințare și violență, inclusiv crimă, a spus el.
„Acest lucru este inacceptabil”, a spus el, adăugând că India a comis o eroare fundamentală prin implicarea în activități criminale în Canada.
India a negat mult timp acuzațiile lui Trudeau și l-a acuzat pe acesta că urmărește o „agendă politică”.
Amplă campanie a Guvernului indian împotriva disidenților din Canada și Statele Unite
Reprezentanții Royal Canadian Mounted Police au declarat într-o conferință de presă că Guvernul indian ar fi întreprins o amplă campanie împotriva disidenților indieni, inclusiv omucideri și extorcare. De asemenea, ar fi folosit membrii ai rețelelor de crimă organizată pentru a viza comunitatea sud-asiatică din Canada și ar fi intervenit în procesele democratice.
Brigitte Gauvin, comisarul adjunct al RCMP, a declarat că „ceea ce am văzut este… utilizarea elementelor crimei organizate” și a numit „grupul Bishnoi”.
Ea a spus că grupul „credem că… are legătură cu agenții guvernului indian”.
Agenția Națională de Investigații din India (NIA) afirmă că Lawrence Bishnoi este șeful unui grup de crimă organizată. Bishnoi se află într-o închisoare din vestul Indiei unde așteaptă începutul procesului pentru acuzații de terorism.
Canada găzduiește cea mai mare populație de sikhi din afara statului lor natal Punjab, iar demonstrațiile comunităților sikh din ultimii ani au iritat guvernul indian.
Statele Unite au susținut, de asemenea, că agenți indieni au fost implicați într-o tentativă de asasinat împotriva unui alt lider separatist sikh în New York anul trecut și au declarat că au pus sub acuzare un cetățean indian care ar fi lucrat la comanda unui oficial guvernamental indian a cărui identitate a rămas necunoscută.
O comisie guvernamentală indiană care investighează implicarea indiană în complotul de asasinat dejucat urmează să aibă o întrevedere cu oficiali americani la Washington, a anunțat Departamentul de Stat.
Acuzațiile de comploturi de asasinat împotriva liderilor separatiști sikh din Canada și SUA au pus la încercare relațiile celor două state cu India, în timp ce ele încearcă să stabilească legături mai strânse cu această țară pentru a contracara influența globală în creștere a Chinei.
Foto: Profimedia
CITIȚI ȘI: