Prima pagină » Știri externe » Diplomații sirieni, expulzați în masă după masacrul de la Hula. Țările care i-au trimis acasă pe oamenii lui al-Assad

Diplomații sirieni, expulzați în masă după masacrul de la Hula. Țările care i-au trimis acasă pe oamenii lui al-Assad

Diplomații sirieni, expulzați în masă după masacrul de la Hula. Țările care i-au trimis acasă pe oamenii lui al-Assad
Australia, Italia, Spania, Germania, Franța, Marea Britanie și Statele Unite i-au expulzat pe diplomații sirieni, după masacrul de la Hula, soldat cu cel puțin 108 morți, din care jumătate copii, anunță The Guardian.

Australia, Italia, Spania, Germania, Franța, Marea Britanie, Canada și Statele Unite i-au expulzat pe diplomații sirieni, ca reacție la masacrul de la Hula, din noaptea de vineri spre sâmbătă, care s-a soldat cu cel puțin 108 morți,  din care jumătate copii, anunță The Guardian.

Sancțiunea diplomatică a acestor state a venit în contextul întrevederii trimisului ONU și al Ligii Arabe în Siria, Kofi Anan, cu președintele Bashar al-Assad.

Primul care a anunțat expulzarea diplomaților sirieni a fost președintele francez Francois Hollande, care și-a descris decizia de a-l trimite acasă pe ambasadorul Siriei la Paris drept o „hotărâre venită după consultări cu partenerii noștri, și nu una unilaterală”, mai scrie sursa citată.

Președintele francez a mai anunțat și o reuniune, luna viitoare, la Paris, a grupului țărilor „prietene ale Siriei”.

Se așteaptă ca și alte state europene să ia aceeași măsură a expulzării, pentru a trimite un avertisment Damascului.

În Australia, însărcinatul cu afaceri Jawdat Ali, diplomatul sirian cu cel mai înalt rang în Australia, și un alt diplomat vor fi expulzați în termen de 72 de ore.

„Aceasta este cea mai eficientă modalitate de care dispunem, pentru a trimite un mesaj care să exprime repulsia noatră Guvernului sirian”, a declarat ministrul Afacerilor Externe din Australia, Bob Carr, conform AFP, informează Mediafax.

Ministerul italian de Externe a anunțat și el că l-a convocat pe ambasadorul Siriei la Roma pentru a-l declara „persona non grata” și pentru a-l expulza, ca urmare a violențelor regimului sirian îndreptate împotriva civililor.

Autor

Citește și