Directorii agențiilor secrete CIA și Mossad se află în Qatar, pentru negocieri în scopul eliberării ostaticilor din Fâșia Gaza
William Burns, directorul Agenției Centrale pentru Informații din SUA (CIA), se află la Doha împreună cu omologul său din cadrul Serviciului israelian de spionaj Mossad, David Barnea, pentru discuții cu premierul Qatarului, Mohammed Al Thani, în cadrul eforturilor de eliberare a ostaticilor din Fâșia Gaza, în timp ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reiterat importanța evitării unui conflict major în Orientul Mijlociu.
Conform unor surse citate de agenția Reuters, discuțiile se referă la eliberarea celor aproximativ 240 de ostatici deținuți în Fâșia Gaza de grupurile fundamentaliste Hamas și Jihadul Islamic și la armistiții umanitare în confruntările dintre armata israeliană și militanții palestinieni.
Pe agenda negocierilor figurează și intensificarea asistenței umanitare în Fâșia Gaza, inclusiv prin furnizarea de carburanți în teritoriul palestinian, conform cotidianului The Jerusalem Post.
Qatarul are influență considerabilă asupra mișcării islamiste Hamas, care deține controlul asupra Fâșiei Gaza.
William Burns, directorul CIA, s-a deplasat și săptămâna trecută în Orientul Mijlociu, inclusiv în Qatar, în cadrul eforturilor Administrației SUA de eliberare a ostaticilor și de evitare a escaladării conflictului militar.
Bilanțul bombardamentelor israeliene asupra Fâșiei Gaza este de cel puțin 10.812 morți, inclusiv 4.412 copii, și peste 26.000 de răniți, potrivit Ministerului local al Sănătății, subordonat grupului islamist Hamas.
Jens Stoltenberg insistă pentru ”pauze umanitare” în Fâșia Gaza
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reafirmat joi apelul adresat armatei israeliene de a permite ”pauze umanitare” în Fâșia Gaza. Stoltenberg a discutat cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, despre situația din Orientul Mijlociu și despre riposta Israelului la ”atacurile teroriste oribile” din 7 octombrie.
”Trebuie respectat dreptul internațional, iar civilii trebuie protejați. Statele din cadrul NATO susțin pauzele umanitare, pentru a permite transferul asistenței în Gaza. Suferințele la care am asistat în ultimele săptămâni ne reamintesc că nu trebuie să renunțăm la eforturile pentru o soluție durabilă, pașnică, politică”, a afirmat Stoltenberg, potrivit stenogramei declarațiilor, postată pe site-ul NATO.
Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice a atras atenția că trebuie evitat un conflict major în Orientul Mijlociu. ”Iranul și mișcarea Hezbollah trebuie să stea departe de acest conflict”, a subliniat Stoltenberg.
Secretarul general al NATO ceruse pauze umanitare în Fâșia Gaza și miercuri, cu ocazia întrevederii cu președintele Ungariei, Katalin Novák.
Foto: Profimedia
Citește și:Emmanuel Macron cere Israelului ”pauze umanitare” imediate în Fâșia Gaza și consideră ”indispensabile” pregătirile pentru un armistițiu