Directorul CIA vine în Europa pentru relansarea negocierilor între Israel și Hamas /Reuniunea se va desfășura la Paris
William Burns, directorul Agenției Centrale de Informații din SUA (CIA), se va deplasa în Europa în următoarele zile pentru o nouă reuniune cu directorul Serviciului israelian Mossad și cu premierul Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, în eforturile de relansare a negocierilor între Israel și grupul islamist palestinian Hamas.
Conform Agenției France-Presse și site-ului Ynetnews.com, reuniunea diplomatică este programată la Paris. Sunt primele discuții diplomatice după impasul intervenit acum două săptămâni.
Negociatorii din Qatar, Egipt și Statele Unite vor încerca ajungerea la un acord pentru un armistițiu în Fâșia Gaza, pentru eliberarea etapizată a celor peste 100 de ostatici deținuți de Hamas și Jihadul Islamic, în schimbul a sute de deținuți palestinieni, și pentru intensificarea asistenței umanitare.
Nu este clar dacă la reuniunea de la Paris va fi prezent și Abbas Kamel, șeful Serviciului egiptean de informații, dar Egiptul rămâne implicat în procesul diplomatic, potrivit site-ului Axios.com.
Armata israeliană a recuperat cadavrele a trei ostatici
Trupele israeliene au recuperat, în cursul nopții, cadavrele a trei ostatici, în nordul Fâșiei Gaza. Cei trei fuseseră capturați de militanți islamiști în zona Mefalsim, pe 7 octombrie 2023.
Militanți din cadrul grupurilor palestiniene Hamas și Jihadul Islamic au atacat comunități din sudul Israelului pe 7 octombrie 2023. Atacurile s-au soldat cu aproximativ 1.160 de morți și 3.400 de răniți, iar peste 250 de persoane au fost răpite, dintre care 100 sunt deținute în continuare de militanți islamiști în Fâșia Gaza.
Bilanțul ofensivei militare israeliene este de cel puțin 35.800 de morți și 80.011 răniți în Fâșia Gaza, conform autorităților palestiniene, subordonate mișcării Hamas.
Premierul Benjamin Netanyahu este supus presiunilor interne pentru obținerea unui acord de eliberare a ostaticilor. Militanții islamiști dețin 121 de cetățeni israelieni, mulți având dublă naționalitate, dar, potrivit datelor serviciilor secrete, 37 sunt morți. Informațiile nu au fost confirmate de Hamas.
Foto: Profimedia
Citește și: