Prima pagină » Știri externe » Discipola teribilului criminal în serie CHARLES MANSON va fi eliberată după o jumătate de secol de închisoare / Ce planuri are Leslie van Houten

Discipola teribilului criminal în serie CHARLES MANSON va fi eliberată după o jumătate de secol de închisoare / Ce planuri are Leslie van Houten

Discipola teribilului criminal în serie CHARLES MANSON va fi eliberată după o jumătate de secol de închisoare / Ce planuri are Leslie van Houten

Una dintre cele mai sinistre femei din istoria contemporană a Statelor Unite va fi eliberată din închisoare după mai bine de un secol de detenție.

Leslie van Houten are în prezent 73 de ani și a stat în spatele gratiilor pentru două crime comise în tinerețe.

Guvernatorul Gavin Newsom nu se opune eliberării

Guvernatorul democrat al statului California a anunțat că nu se va opune eliberării condiționate a lui Van Houten.

Gavin Newsom a declarat că va renunța la procedurile care împiedicau eliberarea condiționată a adeptei lui Charles Manson, considerat de mulți cel mai teribil criminal în serie din istoria SUA. Anunțul democratului Newsom deschide calea pentru ca Leslie van Houten să fie eliberată din închisoare după mai bine de 50 de ani.

În luna mai, Curtea de Apel din California a stabilit că Van Houten, ajunsă azi la venerabila vârstă de 73 de ani, are dreptul să fie eliberată condiționat, deși ea a fost condamnată la închisoare pe viață.

Guvernatorul Gavin Newsom ar fi putut face apel la Curtea Supremă a statului California pentru a împiedica eliberarea acesteia.

„Guvernatorul este dezamăgit de decizia Curții de Apel de a o elibera pe doamna Van Houten, dar nu va continua acțiunea deoarece este puțin probabil ca eforturile de a face apel să aibă succes”, a declarat Erin Mellon, directorul de comunicare al guvernatorului.

Ce pune la cale Leslie van Houten

Avocatul lui Leslie van Houten, Nancy Tetreault, a transmis că adepta lui Charles Manson va fi eliberată condiționat în câteva săptămâni, potrivit agenției de presă Reuters.

„Clienta mea este, desigur, încântată, dar, mai mult decât atât, este fericită că munca ei asiduă pentru a se reintegra în societate a fost recunoscută de administraţia penitenciarului şi de instanţă, care au ajuns la concluzia că, în prezent, ea nu reprezintă un risc pentru siguranţa publică”, a explicat Nancy Tetreault.

Potrivit celei mai recente evaluări psihologice efectuate în cadrul cererii de eliberare, Leslie van Houten a avut în închisoare un „comportament ireproşabil”.

După ce va fi eliberată, celebra criminală din California „intenţionează să îşi continue activitatea de educatoare, după ce a obţinut o licenţă şi un masterat în închisoare”, a insitat Nancy Tetreault.

Legătura dintre Charles Manson și Roman Polanski

Leslie van Houten a ucis doi oameni la vârsta de 19 ani, ceea ce o face cea mai tânără criminală dintre adepții lui Charles Manson.

Charles Manson a murit în închisoare în 2017, la vârsta de 83 de ani. El este considerat unul dintre cei mai teribili ucigași în serie ai secolului XX, crimele sale terorizând zona Los Angeles în vara anului 1969.

Printre altele, Manson și-a îndrumat adepții, în mare parte tineri și persoane de sex feminin, să ucidă șapte persoane, inclusiv pe actrița Sharon Tate.

Leslie van Houten a fost condamnată pentru că i-a înjunghiat mortal pe Leno LaBianca, proprietarul unei băcănii, și soția acestuia, Rosemary, în casa lor din Los Angeles. Crima a avut loc la data de 10 august 1969. Cuvintele „Moarte porcilor” au fost găsite mâzgălite cu sângele victimelor pe pereți și pe frigiderul din locuință.

În noaptea precedentă, membri ai cultului lui Charles Manson au pătruns în casa pe care actrița Sharon Tate o împărțea cu soțul ei, cineastul Roman Polanski.

Polanski nu se afla acasă, fiind plecat în Europa. Tate, care avea 26 de ani și era însărcinată în opt luni, a fost ucisă împreună, cu alți patru prieteni.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025