Prima pagină » Știri externe » Discuție privată între Barack Obama și Vladimir Putin. Unde se întâlnesc cei mai puternici oameni din lume

Discuție privată între Barack Obama și Vladimir Putin. Unde se întâlnesc cei mai puternici oameni din lume

Discuție privată între Barack Obama și Vladimir Putin. Unde se întâlnesc cei mai puternici oameni din lume
Președintele american, Barack Obama, a avut o scurtă discuție privată cu omologul său rus, Vladimir Putin, vineri, cu ocazia ceremoniei organizate la 70 de ani de la Debarcarea în Normandia, a anunțat președinția franceză, citată de AFP.

Președintele american, Barack Obama, a avut o scurtă discuție privată, de aproximativ zece minute, cu omologul său rus, Vladimir Putin, vineri, cu ocazia ceremoniei organizate la 70 de ani de la Debarcarea în Normandia, au anunțat președinția franceză și Casa Albă, relatează AFP.

„Președintele Obama și președintele Putin au discutat în timpul dineului liderilor. A fost o conversație informală, nu o reuniune bilaterală oficială”, a declarat Ben Rhodes, consilier adjunct pentru securitate națională al președintelui american, confirmând o informație oferită de palatul Elysée.
Aceasta este prima întâlnire directă între cei doi lideri de la începutul crizei ucrainene.

Anterior, Putin a discutat cu noul președinte ucrainean Petro Poroșenko pentru prima dată, vineri, la castelul Bénouville, sub egida președintelui francez François Hollande și împreună cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

„În cadrul unei discuții scurte, și Putin și Poroșenko s-au pronunțat în favoarea unei încetări cât mai rapide a vărsării de sânge în sud-estul Ucrainei”, a declarat la Moscova purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, citat de agențiile ruse.

Ei s-au pronunțat, de asemenea, pentru încetarea „acțiunilor armate de către cele două părți, atât de către forțele armate ucrainene, cât și de către susținătorii federalizării Ucrainei”, a adăugat el.

În estul Ucrainei, o insurgență armată prorusă, care câștigă teren de la zi la zi, generează temeri privind o scindare a țării. Rusia a anexat în martie peninsula ucraineană Crimeea în urma unui referendum contestat.

Citește și