Disidentul chinez Chen Guangcheng acuză Beijingul că l-a mințit

Publicat: 02 08. 2012, 11:04
Actualizat: 02 08. 2012, 11:05

Disidentul chinez Chen Guangcheng, sosit în Statele Unite în urmă cu două luni, a acuzat miercuri Beijingul că nu și-a respectat promisiunile față de el, în cadrul unei vizite la Congres, la Washington, relatează AFP.

În fața aleșilor americani, Chen Guangcheng și-a exprimat îngrijorarea față de situația nepotului său, arestat imediat după plecarea sa în exil.

„Guvernul central chinez mi-a promis că va ancheta asupra perioadei prelungite în cursul căreia am fost oprimat în provincia Shandong”, a declarat Guangcheng.

„Guvernul mi-a promis totodată că va asigura securitatea familiei mele. Dar sunt aici de peste două luni și nu am primit nicio veste despre avansarea anchetei. Nu știu nici măcar dacă a început”, a adăugat el.

Guangcheng a anunțat că niciun oficial chinez nu l-a contactat de la sosirea sa în Statele Unite.

China i-a permis lui Guangcheng să plece în străinătate împreună cu familia, în mod oficial pentru a studia, dar unii experți apreciază că principala motivație a Chinei a fost mai degrabă să se debaraseze de un disident incomod.

Între timp, autoritățile l-au arestat pe nepotul lui Guangcheng pentru o tentativă de crimă. Însă disidentul afirmă că acesta se apăra cu ajutorul unui cuțit de bucătărie împotriva unor hoți care au intrat casa acestuia și care ar putea avea legătură cu Guvernul.

Chen Guangcheng a mai declarat că situația drepturilor omului în China se deteriorează, dar că schimbarea este inevitabilă mulțumită cetățenilor, care își fac auzită vocea tot mai mult.