Dispariția misterioasă a avionului MH370, care transporta 239 de pasageri, a fost declarată oficial „accident”
„Cu durere profundă declarăm oficial, în numele Guvernului Malaysiei, că zborul MH370 al Malaysia Airlines” a fost victima unui „accident”, a afirmat la televiziune directorul aviației civile malaysiene, Azharuddin Abdul Rahman.
„Se presupune că cei 239 de pasageri și membri ai echipajului de la bordul MH370 au murit”, a adăugat el.
Boeingul 777 al companiei malaysiene Malaysia Airlines a dispărut la 8 martie 2014 după decolarea din Kuala Lumpur cu destinația Beijing. Majoritatea persoanelor aflate la bord erau chinezi.
Aparatul a schimbat brusc direcția la o oră după decolare, fără explicație. Aparatul a virat spre vest, apoi spre sud, în direcția Oceanului Indian, unde s-ar fi prăbușit după mai multe ore de zbor, rămânând fără carburant.
Piloții nu au trimis nici un mesaj, dar traiectoria aparatului a fost reconstituită datorită semnalelor captate de sateliți. Locul precis al prăbușirii rămâne însă necunscut și nici o urmă a aparatului nu a fost găsită în pofida căutărilor vaste, aeriene și submarine, în largul coastelor occidentale ale Australiei.
Motivele acestei schimbări de traiectorie și ale tăcerii echipajului rămân necunoscute.
Recunoașterea oficială de către autorități a faptului că a fost un accident va permite familiilor victimelor să ceară despăgubiri și companiei Malaysia Airlines să recurgă la asigurări.
„Sperăm că această declarație va permite familiilor să obțină ajutorul de care au nevoie, în special prin procesul de despăgubiri”, a adăugat directorul aviației civile.
Sarah Bajc, al cărei soț se afla în avion, a reacționat însă cu furie. „Cred că mint. Avionul s-ar fi putut prăbuși. Dar nu există dovezi și cât timp nu există dovezi nu putem să îi credem”, a declarat ea.
Anul 2014 a fost unul negru pentru aviația civilă malaysiană, care a pierdut două avioane ale companiei Malaysia Airlines (zborul MH370, apoi cursa MH17, doborâtă în iulie de o rachetă în estul Ucrainei, cu 298 de persoane la bord), dar și avionul companiei AirAsia, care s-a prăbușit în decembrie în largul Indoneziei cu 162 de persoane la bord.