Divorțul dintre Bill și Melinda Gates a fost finalizat în mod oficial, după o căsnicie de 27 de ani.
Un judecător din comitatul american King a aprobat, în cursul zilei de luni, divorțul celor doi, potrivit unor documente consultate de revista americană People, informează site-ul agenției Agerpres.
Potrivit documentelor consultate de jurnaliștii americani, Melinda Gates nu își va schimba numele de familie și nici nu va primi pensie alimentară de la fostul soț.
Reprezentanții celor doi nu au răspuns solicitărilor presei de a face declarații pe această temă.
Bill şi Melinda Gates şi-au anunţat despărţirea în luna mai. Documentele judiciare depuse în instanţă de Melinda Gates afirmau la acea vreme că mariajul soţilor Gates era „irevocabil destrămat”.
Bill & Melinda Gates Foundation, fundaţia de caritate pe care soţii Gates au înfiinţat-o în anul 2000 valorează în prezent 40 de miliarde de dolari.
Bill Gates este al patrulea cel mai bogat om al lumii, iar averea a construit-o în principal după ce a fondat, în 1975, compania Microsoft, alături de Paul Allen.
Valoarea companiei se ridică astăzi la 124 de miliarde de dolari. Gates deține în portofoliul său active precum: lanțul hotelier de lux Four Seasons, evaluat la 10 miliarde de dolari, acțiuni în valoare de miliarde de dolari la companii precum AutoNation și Waste Management, un conac pe malul mării în sudul Californiei sau un caiet de schițe al celebrului pictor renascentist Leonardo da Vinci.
Bill și Melinda Gates au o avere care depășește PIB-ul anual al Marocului sau valoarea combinată a companiilor Ford, Twitter și Marriott.
Gates și-a diversificat portofoliul de-a lungul timpului. În acest moment, el deține doar 1,3% din Microsoft, însă deține participații la zeci de alte companii.
Aceste investiții generează profitul atât de necesar fundației Bill și Melinda Gates pentru a continua lupta sa de a ataca probleme importante precum creșterea nivelului educației și reducerea sărăciei.
Bill și Melinda s-au cunoscut în 1980, când Melinda a început să lucreze la Microsoft. Ei s-au căsătorit în Hawaii, în 1994, şi au împreună trei copii, Jennifer (25 ani), Rory (21) şi Phoebe (18).