Dmitri Medvedev amenință Kievul cu „răzbunare inevitabilă”, după asasinarea generalului KIRILLOV: „Trebuie să-i distrugem pe cei responsabili”
Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a cerut marți represalii împotriva responsabililor din Ucraina care ar fi avut un rol în asasinarea, la Moscova, a generalului-locotenent Igor Kirillov, comandantul trupelor de apărare radiologică, chimică și biologică ale forțelor armate ruse.
„Astăzi, în urma unui atac terorist, a murit colegul și tovarășul nostru, Igor Anatolievici Kirillov. (…) Este clar pentru toată lumea ce s-a întâmplat, ce s-a petrecut și ce trebuie făcut. Deși ancheta abia a început, dușmanii noștri s-au grăbit să publice informații despre implicarea lor. Însă, în orice caz, organele de aplicare a legii trebuie să îi găsească pe ucigași în Rusia și să facă tot posibilul pentru a-i distruge pe cei care au comandat acest act, cei care se află la Kiev”, a spus Dmitri Medvedev.
Videoclipul discursului său a fost publicat pe pagina sa oficială „VKontakte”.
În plus, președintele fracțiunii „Rusia Unită” a declarat că generalul decedat a fost un comandant devotat datoriei și jurământului său. Potrivit acestuia, Kirillov era cunoscut ca un bun profesionist și un om onest.
Medvedev a subliniat că „trebuie făcut totul pentru a elimina organizatorii asasinării lui Kirillov, care reprezintă conducerea politico-militară a Ucrainei”.
Ucraina revendică asasinarea
Lt. general Igor Kirillov, șeful Forțelor de Apărare Nucleară, Biologică și Chimică, se afla marți dimineața în fața unui bloc din Moscova, când un dispozitiv ascuns într-o trotinetă a fost detonat de la distanță, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei.
O sursă din serviciul de securitate SBU al Ucrainei a susținut că Kirillov a fost „o țintă legitimă” și a transmis că acesta s-ar fi făcut vinovat de crime de război.
Luni, SBU a transmis că generalul ar fi „responsabil pentru utilizarea în masă a armelor chimice interzise”.
Guvernul ucrainean nu a comentat încă moartea generalului.
CITEȘTE ȘI:
Rusia amenință Ucraina cu riposta pentru ASASINAREA generalului Kirillov
Asasinatul în care generalul Kirilov își pierde viața a fost surprins video