Dmitri Medvedev neagă existența unor „tensiuni” în relațiile sale cu Vladimir Putin

Publicat: 07 12. 2013, 11:03

Premierul rus Dmitri Medvedev a declarat vineri că relațiile sale cu președintele rus Vladimir Putin sunt „în regulă” și nu sunt tensionate, potrivit postului de televiziune Rossia 24.

„Relațiile mele cu președintele (rus) sunt în regulă, nu există tensiuni”, a afirmat Medvedev, într-un interviu pentru cinci posturi de televiziune din Rusia.

Premierul rus a criticat, în noiembrie, un proiect de lege propus de Putin în domeniul fiscal. Ulterior, Putin a declarat că cei care sunt nemulțumiți pot să demisioneze, afirmații interpretate drept o referință la Medvedev.

Medvedev a afirmat că va ieși la pensie la vârsta de 70 de ani și că în timpul apropiat nu intenționează să-și schimbe locul de muncă.

De asemenea, premierul rus a spus că nu se gândește la cota sa de popularitate atunci când ia decizii politice.

„Este greu, dacă te gândești mereu la faptul cum o anumită decizie va influența cota de popularitate. Nu te poți comporta ca un elefant într-un magazin de porțelanuri. Nu poți acționa nechibzuit. Trebuie să dai dovadă de bărbăție pentru a lua o decizie” corectă, a apreciat Medvedev.

Premierul rus a venit la interviu cu un nou smartphone, produs în Rusia, afirmând că astfel vrea să-i încurajeze pe producătorii locali. „În plus, noul smartphone este mai greu de interceptat”, a adăugat Medvedev, în contextul unui val de dezvăluiri privind spionarea liderilor politici din întreaga lume de către Agenția americană pentru Securitate Națională (NSA).

Anna Primac, anna.primac@mediafax.ro