Dmitri Medvedev sfidează din nou: „Doar o întrebare. Cine a spus că în doi ani Ucraina va mai exista pe harta lumii?”
Medvedev sfidează din nou. Fostul președinte și premier rus, Dmitri Medvedev, a publicat miercuri dimineaţa un nou mesaj pe contul său de Telegram în care insinuează că ”în doi ani Ucraina ar putea să nu mai existe pe harta lumii”.
„Doar o întrebare. Cine a spus că în doi ani Ucraina va mai exista pe harta lumii?”, a scris sfidător fostul preşedinte rus pe Telegram.
Prin acest mesaj, Medvedev pune la îndoială cererea ucrainenilor de a primi importuri de energie în această iarnă, cu opțiunea de a amâna plata cu doi ani, conform The Guardian.
Mesajul lui Medvedev vine la doar o zi după declarația halucinantă a unui alt lider rus. Este vorba despre președintele Dumei de Stat, Viacheslav Volodin, care a amenințat că Europa „va dispărea” într-o apocalipsă nucleară.
Acesta a ținut să-i dea, astfel, replica fostului ministru polonez de Externe Radoslaw Sikorski, care a spus că Occidentul ar putea trimite mai mult armament Ucrainei.
Volodin: ”Europenii vor avea probleme mult mai serioase decât până acum”
„Cu asemenea reprezentanți, europenii vor avea probleme mult mai serioase decât acelea pe care le-au avut în ultima vreme: refugiați, inflație record, criză energetică.
Sikorski și cei ca el sunt motivul pentru care Ucraina trebuie nu doar să fie eliberată de ideologia nazistă, dar și să fie demilitarizată, asigurând statutul de țară fără arme nucleare”, a scris pe Telegram Volodin.
„Sikorski provoacă un conflict nuclear în centrul Europei. Nu se gândește nici la viitorul Ucrainei, nici la viitorul Poloniei. În caz că sugestiile sale sunt îndeplinite, aceste țări vor înceta să existe, precum și Europa” a mai afirmat Volodin, potrivit The Sun.
Medvedev: „Călăreții Apocalipsei sunt pe drum”
Dmitri Medvedev, unul dintre aliații-cheie ai lui Vladimir Putin și fost președinte al Rusiei, a lansat săptămâna trecută o altă amenințare la adresa Occidentului, spunând: „Călăreții Apocalipsei sunt pe drum”.
Acesta a scris pe Telegram: „Sunt adeseori întrebat de ce postările mele pe Telegram sunt atât de dure. Răspunsul este că îi urăsc. Sunt nişte nenorociţi şi degeneraţi. Ei ne vor moartea, vor moartea Rusiei. Dar atât timp cât voi fi în viaţă, voi face totul pentru a-i face să dispară”.
Medvedev, care este director adjunct al consiliului de securitate al Rusiei, a spus că Moscova va ataca orașe din Vest dacă Ucraina va folosi rachete furnizate de SUA.