Prima pagină » Știri externe » Dmitri Medvedev, un nou avertisment: „Orice încercare de intruziune în Crimeea este o declaraţie de război împotriva ţării noastre”

Dmitri Medvedev, un nou avertisment: „Orice încercare de intruziune în Crimeea este o declaraţie de război împotriva ţării noastre”

Dmitri Medvedev, un nou avertisment: „Orice încercare de intruziune în Crimeea este o declaraţie de război împotriva ţării noastre”

Dmitri Medvedev, fost președintel al Rusiei și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate, a declarat că orice tip de intruziune în peninsula Crimeea din partea unei țări NATO ar putea echivala cu o declarație de război.

Mai mult, acesta a declarat că o astfel de acțiune ar echivala, practic, cu declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial.

„Pentru noi, Crimeea este parte a Rusiei. Şi asta înseamnă pentru totdeauna. Orice încercare de intruziune în Crimeea este o declaraţie de război împotriva ţării noastre. Şi dacă acest lucru este făcut de către un stat membru NATO, asta înseamnă conflict cu întreaga Alianţă Nord-Atlantică; un Al Treilea Război Mondial. O catastrofă completă”, a declarat Dmitri Medvedev.

Medvedev amenință Finlanda și Suedia

Acesta a mai spus  și că, în cazul în care Finlanda și Suedia se vor alătura NATO, Moscova se va vedea nevoită să își consolideze granițele și va fi pregătită pentru represalii, care ar putea include instalarea de rachete Iskander la granița cu aceste state, potrivit realitatea.net.

Recent, Medvedev a acuzat puterea de la București că dorește să creeze o „nouă Românie Mare”, avertizând că vor fi consecințe pentru Republica Moldova, dacă se va întâmpla acest lucru.

Acesta a declarat că intrarea directă a Republicii Moldova în Uniunea Europeană nu este posibilă. În plus, el a acuzat oficialii români că „fac dansuri politice în jurul Moldovei” de mult timp și că au intensificat eforturile de a prelua în mod „legal” țara.

Acesta a subliniat că vor exista consecințe pentru Moldova, printre care scumpirea energiei și întreruperea altor resurse.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că decizia Uniunii Europene (UE) de a acorda Ucrainei și Republicii Moldova statutul de candidat oficial este o chestiune „internă” a Europei.

Acesta a afirmat, în cadrul unui briefing cu jurnaliștii, că este greu ca relațiile Rusiei cu blocul comunitar să fie deteriorate mai mult decât sunt deja.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele