Documentar tv tulburător din „califatul” Statului Islamic: Copiii sunt înrolați de mici, iar Sharia este impusă cu arma

Publicat: 15 08. 2014, 13:00
Actualizat: 17 08. 2014, 12:35

Acest documentar în cinci părți realizat de un jurnalist anglo-palestinian Medyan Dairieh, a fost difuzat joi integral pe site-ul de știri Vice News, cu sediul în New York.

 

Încă de la început este dat tonul: „Sharia nu poate fi stabilită decât cu armele”, explică un interlocutor jurnalistului care a urmărit timp de trei săptămâni grupul ultraradical sunnit Statul Islamic (SI) și a obținut, potrivit Vice News, „un acces fără precedent la grup în Irak și Siria”.

La Racca, extremiști înarmați până în dinți se plimbă bucuroși în tancuri americane furate de la armata irakiană, iar poliția religioasă patrulează cu puștile la bandulieră. Ea îi ordonă unui comerciant să înlăture un poster care înfățișează „necredincioși”. Unui soț îi cere să schimbe țesătura vălului soției sale.

„Cei care nu se supun vor fi forțați”, explică Abu Obida, șeful patrulei.

Un bărbat acuzat de crimă a fost crucificat și expus în public. Cadavrele militarilor sirieni din divizia a 17-a uciși de extremiști în cadrul unei ofensive recente sunt abandonate pe un trotuar, cu capetele agățate în țăruși.

Prizonierii așezați pe jos povestesc că vor fi bătuți pentru că au vândut sau consumat alcool, unul dintre ei declarându-se bucuros că astfel se căiește.

Băieți de nouă, 11 și 14 ani spun că vor să lupte pentru a ucide „necredincioși”. Cel de nouă ani afirmă că va pleca în curând într-o tabără de antrenament cu arme Kalașnikov pentru „a lupta împotriva rușilor … ba nu, a Americii”.

„Vrei să fii jihadist sau să desfășori o operațiune de martir?”, îl întreabă pe un copil în vârstă de șase ani prezentat ca fiind fiul său un bărbat care vine din Belgia și identificat ca Abdullah Belgianul.

„Jihadist”, răspunde băiatul care, asaltat de întrebări, explică faptul că necredincioșii „ucid musulmani”.

Pentru cei cu vârste mai mici de 15 ani sunt organizate tabere în care sunt învățați Sharia. De la 16 ani, băieții pot participa la operațiuni militare, explică purtătorul de cuvânt al SI, Abu Mosa.

„Credem că această generație de copii este o generația a califatului, care va lupta împotriva necredincioșilor și apostaților, americani și aliați ai lor. Buna doctrină le-a fost inculcată. Toți vor să lupte pentru Statul Islamic”, explică un bărbat în timp ce băieții se scladă în Eufrat.

Foarte puținele femei din documentar nu sunt decât umbre negre cu văl.

„Vrem să îl mulțumim pe Allah, disprețuim standardele internaționale”, declară un cleric potrivit căruia judecători specializați aplică strict Sharia, mai ales în materie de alcool și adulter.

După o ofensivă fulgerătoare, SI, acuzat de numeroase atrocități, a proclamat la sfîrșitul lui iunie un „califat” pe teritoriile pe care le controlează, din nordul Sirei și estul Irakului. Sute de persoane au fost aruncate în stradă de această ofensivă.

De circa zece zile, jihadiștii au avansat către Kurdistanul autonom, vânând mii de membri ai minorității creștine și yazidi (minoritate kurdofonă nonmusulmană) din orașele lor, în special Sinjar și Qaraqosh.

Reporterii care merg la fața locului sunt puțini, din motive de securitate. Un reportaj al New York Times realizat luna trecută nu identifică nici autorul, nici persoanele cu care a vorbit acesta.

Potrivit lui Kevin Sutcliffe, responsabil de Vice News Europa, Dairieh ar fi singura persoană pe care extremiștii „au lăsat-o să intre pentru o asemenea perioadă de timp”.

Vice News, care face parte din grupul multimedia Vice, a fost creat în decembrie, „pentru o generație conectată” și revendică „o privire nedisimulată asupra celor mai importante evenimente din vremurile noastre”.

Vice s-a remarcat în 2013 trimițându-l pe fostul baschetbalist Dennis Rodman să joace în Coreea de Nord.