Documente guvernamentale germane furate pentru activitatea de lobby în domeniul farmaceutic

Publicat: 12 12. 2012, 16:27
Actualizat: 05 07. 2013, 14:39

Un prestator de servicii al Ministerului german al Sănătății este suspectat că a furnizat timp de doi ani documente confidențiale importante către activitatea de lobby a farmaciilor, scrie cotidianul Süddeutsche Zeitung, relatează AFP.

Acest bărbat, însărcinat cu structura serviciilor informatice aparținând Ministerului Sănătății, ar fi trimis e-mailuri, rapoarte, proiecte de lege și alte date unui complice, un lucrător independent din cadrul activității de lobby pentru industria farmaceutică, scrie ziarul care citează Parchetul din Berlin.

Între documentele livrate figurează o corespondență prin e-mail la cel mai înalt nivel, inclusiv unele redactate de către secretari de stat, miniștri – mai întâi Philipp Rösler, iar ulterior succesorul său Daniel Bahr – sau colaboratori apropiați ai acestora, afirmă publicația.

Obiectivul era să informeze întreprinderile din sector despre proiecte de lege aflate în studiu sau în curs în domeniul farmaceutic, pentru ca acesta să își poată pregăti reacția, continuă ziarul.

Ministrul Sănătății Daniel Bahr s-a declarat „furios” după descoperirea acestui scandal. „Parchetul trebuie să facă lumină rapid”, a insistat oficialul pentru cotidianul Bild.

Spionarea ministerului a început în 2010 și a continuat până în acest an. Luna trecută, percheziții au fost efectuate la Berlin și în landul vecin, Brandeburg. Au fost confiscate calculatoare, potrivit aceleiași surse.

Ministerul și-a exprimat mirarea că interlocutorii săi din industria farmaceutică sunt atât de bine informați în legătură cu schițe de proiecte de lege care, uneori, nu erau cunoscute încă de către ministru sau secretari de stat.

Activitatea de lobby în domeniul farmaceutic este considerată una dintre cele mai puternice activități de acest tip în Germania, scrie presa.