Aceste documente, obținute de publicații germane și britanice, constau în formulare de recrutare care conțin datele de identitate a mii de susținători SI din peste 50 de țări.
Ele conțin nume, adrese și numere de telefon.
Oficiali germani au anunțat că acționează în baza faptului că fișierele sunt autentice.
Ministerul german de Interne a anunțat joi, într-un comunicat, că aceste documente reprezintă „o mare șansă de a identifica germani care iau parte la activități terostiste SI’.
„Ele ne permit să înțelegem structura acestei organizații teroriste și poate că vor avea un efect de descurajare a unor tineri radicalizați care cred că fac un lucru bun, dar care acum pot să-și dea seama că sunt victimele unei organizații criminale”, se arată în comunicat.
Ministrul brtanic de Interne Theresa May a declarat că nu poate comenta „probleme specifice de securitate națională”. „Desigur, am văzut informațiile”, a spus ea.
Statul Islamic „reprezintă o amenințare gravă. Este important să cooperăm în vederea contracarării acestei amenințări”, a subliniat May.
Sky News a anunțat că fișierele conțin numele, adresele, numerele de telefon și contactele familiilor a 22.000 de jihadiști. Postul britanic a precizat că a obținut aceste documente de la un bărbat care își spune „Abu Hamed”, un fost luptător SI nemulțumit de conducerea grupării.
Bărbatul afirmă că a furat un dispozitiv USB cu aceste informații de la șeful poliției interne a SI și că l-a trimis în Turcia.
Chestionarul are 23 de rubrici – inclusiv despre țările traversate pentru a ajunge în Siria, experiența de luptă și una pentru „data și locul morții”.
Zaman Al-Wasl, un site sirian independent de știri, a anunțat în ianuarie că a obținut aproximativ 2.000 de documente care „includ 23 de rubrici”, cu „numele reale ale unor luptători SI, trecutul lor jihadist, naționalitatea și adresele de acasă”.
BBC a examinat documente postate pe acest site și a descoperit unul referitor la un britanic, Abu Jibril al-Britani. Potrivit chestionarului, acesta s-a născut în Bangladesh, în 1995, a intrat în Siria pe 31 august 2013 și i s-au oferit patru domenii de muncă – „luptător, în legătură cu sharia, în securitate sau administrație”.
Presa germană a scris săptămâna aceasta că se află în posesia acestor documente.
Ziarul Sueddeutsche Zeitung a anunțat că a obținut „zeci” de documente de acest fel, de la frontiera dintre Turcia și Siria.
Unele dintre ele poartă însemne ale Statului Islamic în Irak și Levant (SIIL), precursorul Statului Islamic (SI), care și-a luat această denumire în iunie 2014.
Potrivit The Associated Press, o purtătoare de cuvânt al Bundeskriminalamt (Biroul federal german al poliției criminale – BKA) a declarat joi pentru presă, sub protecția anonimatului, că agenția evaluează, în prezent, documentele. Ea a refuzat să spună de unde a obținut BKA documentele, despre câte fișiere este vorba și de cât timp le are.
Agenția americană adaugă că ministrul german de Interne a declarat pentru DPA că aceste materiale le vor oferi autorităților germane o șansă mai bună să depisteze și să urmărească în justiție persoanele care luptă sau au luptat pentru SI.
Unii analiști afirmă că este un lucru cunoscut că SI are tendințe birocratice și că existența unor asemenea liste nu este surprinzătoare.
Shashank Joshi, un cercetător principal de la grupul de reflecție Royal United Services Institute, a declarat pentru Press Association (PA) că documentele ar fi „incredibil de importante”.
Ele reprezintă o adevărată „mină de aur pentru instituțiile care aplică legea. Ar putea facilita urmărirea celor care s-au întors”, a apreciat el.
Statul Islamic – o grupare musulmană fundamentalistă sunnită, numită și Daesh – s-a făcut cunoscută prin metodele brutale prin care a cucerit teritorii în Irak și Siria.
Gruparea a revendicat în 2015 un număr de atacuri devastatoare – armate și cu bombă – în afara regiunii asupra căreia deține controlul, inclusiv atacurile de la Paris și doborârea unui avion rus de pasageri în Egipt.