Prima pagină » Știri externe » Doi cetățeni italieni, acuzați de SPIONAJ în favoarea Rusiei

Doi cetățeni italieni, acuzați de SPIONAJ în favoarea Rusiei

Doi cetățeni italieni, acuzați de SPIONAJ în favoarea Rusiei

Procurorii italieni au anunțat că au lansat anchete împotriva a două persoane acuzate de spionaj „în scopuri de terorism și subversiune” în beneficiul Rusiei.

Parchetul din Milano a anunțat că inițiază proceduri penale pentru presupusa „corupere a cetățenilor italieni de către un actor străin” împotriva celor doi inculpați, ale căror identități nu au fost divulgate, scrie Barron’s citând AFP.

Cei doi italieni sunt suspectați că au „colaborat cu serviciile de informații ruse pentru a le furniza informații sensibile” începând cu mai 2023.

Colaborarea celor doi cu serviciile ruse ar fi inclus furnizarea de fotografii ale unor instalații militare și informații despre tehnicieni care lucrau în domeniul dronelor și cel al securității cibernetice, potrivit concluziilor investigației inițiale.

Pentru materialele furnizate, cele două persoane erau plătite în criptomonede.

Perchezițiile au dezvăluit că serviciile de informații ruse erau interesate în cartografierea sistemelor de supraveghere video din Milano și Roma, precum și în identificarea zonelor din acele orașe fără camere de supraveghere, a adăugat procuratura.

Camere video instalate gratis în taxiuri, „pentru securitate sporită”

În special, cei doi acuzați au propus companiilor de taxi din Milano să le echipeze vehiculele cu camere video, gratuit, pretextând că aceasta le-ar spori securitatea. De fapt, cei doi urmăreau să predea apoi materialul filmat serviciilor ruse.

De la începutul invaziei Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, țările occidentale aliate cu Kievul au arestat mai multe persoane acuzate de spionaj în beneficiul Moscovei.

În octombrie, o variantă preliminară a unui raport solicitat de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen afirma că Uniunea Europeană ar trebui să înființeze treptat un serviciu de informații pentru a contracara mai bine amenințările din partea actorilor străini și pentru a răspunde mai puternic la spionajul din interiorul granițelor sale.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI:

Adrian Sabău, originar din București, a absolvit studiile de licență la Universitatea din București. Aflat la începutul carierei la “Gândul”, a mai lucrat anterior ca traducător. Este pasionat ... vezi toate articolele

Citește și