Prima pagină » Știri externe » Doi colaboratori ai lui Aleksei Navalnîi se întâlnesc la Bruxelles cu mai mulți miniștri europeni de Externe

Doi colaboratori ai lui Aleksei Navalnîi se întâlnesc la Bruxelles cu mai mulți miniștri europeni de Externe

Doi colaboratori ai lui Aleksei Navalnîi se întâlnesc la Bruxelles cu mai mulți miniștri europeni de Externe
Doi colaboratori ai lui Aleksei Navalnîi se întâlnesc la Bruxelles cu mai mulți miniștri europeni de Externe. Sursa foto: Shutterstock

Miniștrii de Externe din 12 state membre ale Uniunii Europene se vor întâlni în cursul zilei de duminică, la Bruxelles, cu doi colaboratori ai disidentului rus Aleksei Navalnîi, aflat în arest.

Anunțul a fost făcut vineri de către Ministerul lituanian al Afacerilor Externe, informează site-ul agenției Agepres, care citează AFP.

Întâlnirea ar urma să aibă loc înainte de reuniunea ministerială a celor 27, prevăzută să aibă loc luni, reuniune în care se va discuta și despre eventuale noi sancțiuni pe care Uniunea Europeană le-ar putea impune la adresa Rusiei.

„Avem nevoie de informaţii privind situaţia reală a opozanţilor regimului din Rusia”, a declarat pentru AFP ministrul lituanian de externe, Gabrielius Landsbergis.

Întâlnirea, la inițiativa Lituaniei

Ministrul a explicat că întâlnirea are loc la inițiativa Lituaniei, deoarece statele europene își doresc să obțină informații la prima mână în legătură cu cazul Navalnîi.

Leonid Volkov, care conduce reţeaua regională a lui Navalnîi şi care locuieşte în prezent în Lituania, şi Ivan Jdanov, un alt colaborator apropiat al opozantului, vor participa la reuniunea de duminică.

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, a recomandat pe 9 februarie adoptarea de noi sancțiuni după ce, în timpul vizitei sale la Moscova, trei diplomați europeni au fost expulzați din Rusia.

Vizita lui Borrell ar fi trebuit să fie consacrată cazului Navalnîi, dar autoritățile ruse au respins cererile liderilor europeni de eliberare a opozantului.

Borrell ar urma să prezinte mai multe propuneri de sancțiuni miniștrilor de Externe ai UE cu prilejul reuniunii de luni de la Bruxelles.

Lituania, Estonia, Lituania și Polonia în special cer impunerea de noi sancțiuni la adresa Rusiei.

Susţinătorii lui Navalnîi doresc ca UE să-i sancţioneze pe oligarhii pe care îi acuză că îl protejează pe preşedintele rus Vladimir Putin şi că îi susţin financiar regimul.

„Un acord politic privind răspunsul UE la evenimentele legate de Navalnîi este aşteptat luni, la reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe. Elaborarea listei personalităţilor influente apropiate de Kremlin care ar putea fi vizate de sancţiuni este în stadiul său final”, informează o sursă diplomatică europeană.

Navalnîi, condamnat la închisoare cu executare

Aleksei Navalnîi a fost condamnat de către o instanță de la Moscova la trei ani și jumătate de închisoare cu executare pentru încălcarea unei sentințe anterioare, de condamnare cu suspendare.

Liderul opoziției ruse nu s-ar fi prezentat în fața oficialilor de probațiune, așa cum era specificat în sentința pe care o primise deoarece se afla în Germania pentru a primi tratament după ce a fost otrăvit în Rusia cu un agent neurotoxic.

Decizia de condamnare a lui Navalnîi a fost puternic criticată de statele occidentale, critici pe care Kremlinul le-a descris ca fiind ingerințe în politica internă a Rusiei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?