Doi din trei americani susțin dreptul de a deține arme. SONDAJ
Majoritatea americanilor, în special populația albă, țin încă la dreptul constituțional de a purta arme, arată un sondaj publicat săptămâna aceasta în lumina atacurilor recente din Colorado (vest) și Wisconsin (nord), relatează AFP.
Peste două treimi (68 la sută) dintre americani cred că acest drept constituțional este la fel de important ca cele care asigură libertatea de expresie și libertatea presei, conform unui sondaj al Institutului de cercetare asupra religiei (PRRI) publicat miercuri.
Populația albă susține acest drept în proporție de 75 la sută, față de 56 la sută din restul populației.
Însă o mare parte dintre aceștia cred că nu ar trebui să fie autorizat portul armelor într-un lăcaș de cult (76 la sută), o clădire guvernamentală (73 la sută) sau o universitate (77 la sută).
Opiniile variază în funcție de convingerile religioase sau politice. Astfel o treime (32 la sută) dintre protestanții albi evangelici, 27 la sută dintre protestanți, 18 la sută dintre neafiliați și 14 la sută dintre catolici sunt în favoarea dreptului de a purta armă într-o biserică.
Cei care sunt cei mai favorabili acestei poziții sunt persoanele care se declară apropiate mișcării conservatoare Tea Party (55 la sută), republicanii (38 la sută) urmați de independenți (17 la sută) și democrați (9 la sută).
De două ori mai mulți protestanți față de catolici sunt în favoarea acestui drept, afirmă într-un comunicat Daniel Cox, director de anchetă pentru PRRI care notează că „este mai probabil ca protestanții albi să dețină arme decât catolicii”.
Trei americani din zece – de trei ori mai mulți democrați ca republicani – cred că un control mai strict este măsura cea mai importantă ce poate preveni aceste atacuri armate, unul din cinci (22 la sută) preferă o mai bună depistare a bolilor mintale în timp ce 19 la sută au încredere în Dumnezeu și morală.
Însă 11 la sută – de trei ori mai mulți susținători ai Tea Party decât alte grupuri – cred că acordarea permisiunii de port armă pentru mai mulți cetățeni este cea mai bună măsură de a combate atacurile armate.
Sondajul a fost realizat între 8 și 12 august pe un eșantion de 1.006 adulți cu o marjă de eroare de plus-minus 3,5 la sută.