Doi diplomați americani au fost drogați intenționat la o conferință ONU din Sankt Petersburg

Publicat: 04 10. 2016, 16:00
Actualizat: 31 10. 2016, 17:37
Incidentul a avut loc în noiembrie 2015 la barul unui hotel din Sankt Petersburg, în timpul unei conferințe ONU pe tema anticorupției.  Departamentului de Stat american care a protestat atunci în privința evenimentului, susține un oficial guvernamental citat de rferl.org.
 
În luna iunie a acestui an un nou incident dipliomatic a avut loc tot în Rusia. Atunci, un diplomat american fost agresat fizic în fața ambasadei Statelor Unite din Moscova. Washingtonul susține că astfel de incidente fac parte dintr-o serie de încercări de intimidare ale rușilor, scrie B1.
 
Conferința ONU pe tema anticorupției din 2015 a fost primul eveniment la care prezența oficialilor americani a fost permisă în Rusia după impunerea sancțiunilor occidentale asupra Moscovei ca urmare a anexării Crimeei.
 
Surse guvernamentale americane susțin că cei doi oficiali americani au ingerat involutar așa numitul „drog al violului” la hotelul unde erau cazați. Una dintre demnitari a avut nevoie de îngrijiri medicale după acest incident, iar la spitalul unde a fost transportat o pană de curent a făcut imposibilă obținerea de analize medicale pentru depistarea substanței care a dus la afecțiune.