Prima pagină » Știri externe » Doi militari israelieni au fost uciși, iar șapte au fost răniți în atacul Hezbollah

Doi militari israelieni au fost uciși, iar șapte au fost răniți în atacul Hezbollah

Doi militari israelieni au fost uciși, iar șapte au fost răniți în atacul Hezbollah
Doi militari israelieni au fost uciși, iar alți șapte au fost răniți în atacul Hezbollah lansat miercuri dimineață asupra unor poziții militare israeliene, la frontiera dintre Israel și Liban, relatează ziarul Haaretz.

Doi militari israelieni au fost uciși, iar alți șapte au fost răniți în atacul Hezbollah lansat miercuri dimineață asupra unor poziții militare israeliene, la frontiera dintre Israel și Liban, relatează ziarul Haaretz.

Bilanțul prezentat anterior era de patru răniți de partea israeliană.

Însă, potrivit unor surse israeliene, doi militari au fost uciși, iar șapte au fost răniți în atacul cu rachete produs în zona Har Dov (Fermele Shebaa).

Cei șapte militari israelieni răniți au fost transportați la spitale din orașele Safed și Haifa. Trei au suferit răni moderate, iar patru răni ușoare.

Armata israeliană a dat asigurări că niciun militar nu a fost capturat.

Mișcarea șiită libaneză Hezbollah a lansat miercuri un atac împotriva armatei israeliene, la frontiera dintre Liban și Israel, atrăgând o ripostă militară israeliană, Misiunea de pace ONU activă în zonă anunțând moartea unui militar spaniol.

Armata israeliană a confirmat un atac care a vizat un vehicul militar în zona Har Dov, denumirea israeliană a zonei numite Fermele Shebaa. După primul atac, obuze de mortieră au fost trase spre o bază militară israelienă din zona Muntelui Hermon. În replică, armata israeliană a bombardat satele Kfar Chuba, Majidiye, Halta și Arkub, situate în sudul Libanului, unde sunt poziții ale armatei libaneze și militari ai Forței Interimare ONU (FINUL), pentru supravegherea frontierei. În contextul schimburilor de focuri de miercuri, Misiunea ONU (FINUL) a anunțat că un militar spaniol a fost ucis. Forța Interimară a Națiunilor Unite în Liban (FINUL), care are rolul monitorizării frontierei israeliano-libaneze, are 10.274 de militari, din 36 de țări.

Marți, două rachete au fost lansate din Siria spre zona israeliană a Înălțimilor Golan, armata israelienă ripostând atacului. Armata israeliană a dispus evacuarea a circa 1.000 de turiști care se aflau într-o stațiune de schi de pe Muntele Hermon, stațiunea fiind închisă până la stabilizarea situației.

Atacurile Hezbollah par a fi o ripostă față de raidul efectuat pe 18 ianuarie, atribuit Israelului, în partea siriană a Înălțimilor Golan. Israelul nu a confirmat dar nici nu a infirmat implicarea în incident. Presupuse elicoptere militare israeliene au atacat pe 18 ianuarie un convoi Hezbollah, în zona Quneitra (în partea siriană a Podișului Golan). Jihad Moughniyah, fiul lui Imad Moughniyah (un fost comandant Hezbollah asasinat în 2008), a murit în atac. De asemenea, un comandant militar al Hezbollah, Mohamad Issa, și alți patru membri ai mișcării șiite au fost uciși. Potrivit unor surse oficiale iraniene, în raidul israelian au murit și cinci membri ai Gardienilor Revoluției din Iran, inclusiv generalul Mohammad Ali Allahdadi. Iranul și mișcarea Hezbollah au avertizat Israelul cu o ripostă în urma raidului aerian.

Mișcarea șiită libaneză Hezbollah a trimis mii de combatanți pentru a ajuta regimul de la Damasc în conflictul cu insurgenții și cu grupuri teroriste. Siria se confruntă, începând din martie 2012, cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției și grupuri teroriste, inclusiv organizația sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant). Bilanțul conflictului depășește 200.000 de morți.

Citește și