Doi morți, într-un atac comis la intrarea într-un tribunal din Frankfurt
Două persoane au fost ucise vineri dimineața într-o agresiune comisă cu o armă de foc și un cuțit în holul de la intrarea într-un tribunal de mare instanță de la Frankfurt, în vestul Germaniei, a anunțat poliția, relatează AFP.
Presupusul agresor, un bărbat în vârstă de 47 de ani, a fost arestat, a precizat un purtător de cuvânt al poliției germane. Cele două victime, doi bărbați în vârstă de 45 și 50 de ani, au murit din cauza rănilor la puțin timp după ce au fost atacați, unul la bordul ambulanței, celălalt la spital.
Purtătorul de cuvânt al poliției nu era în măsură să ofere vreun detaliu suplimentar despre victime sau motivul agresiunii.
El nu a fost în măsură să precizeze nici dacă presupusul agresor sau victimele urmau să se prezinte în instanță ori dacă se cunoșteau.