Prima pagină » Știri externe » Doi morți și nouă răniți după deraierea unui tren turistic în Alpii francezi

Doi morți și nouă răniți după deraierea unui tren turistic în Alpii francezi

Doi morți și nouă răniți după deraierea unui tren turistic în Alpii francezi
Două persoane, dintre care o rusoaică, au murit și alte nouă au fost rănite, sâmbătă dimineața, după ce un tren turistic a deraiat într-o zonă cu acces dificil din Alpes-de-Haute-Provence, în sudul Franței, au anunțat echipele de salvare și autoritățile, citate de AFP.

Două persoane, dintre care o rusoaică, au murit și alte nouă au fost rănite, sâmbătă dimineața, după ce un tren turistic a deraiat într-o zonă cu acces dificil din Alpes-de-Haute-Provence, în sudul Franței, au anunțat echipele de salvare și autoritățile, citate de AFP.

Potrivit primelor informații, trenul care se deplasa între Nisa și Digne-les-Bains a lovit o bucată de stâncă ce căzuse pe calea ferată și un vagon s-a răsturnat, a anunțat sursa citată.

Potrivit Parchetului din Digne, o femeie de naționalitate rusă și o alta originară din regiune au murit.

Un pasager se află în stare gravă și alte opt persoane au răni ușoare, dintre care mecanicul de tren, au anunțat pompierii, precizând că 34 de persoane se aflau la bordul acestui tren turistic. Operațiunile de descarcerare și preluare a victimelor erau în desfășurare la prânz, în condiții relativ dificile, din cauza ninsorii. Accidentul s-a produs într-o zonă izolată, unde accesul este dificil.

În total, au fost mobilizați 110 pompieri și 32 de vehicule, precum și două elicoptere, unul al jandarmeriei din Alpes-de-Haute-Provence și unul al Securității civile din Alpes-Maritimes.

Ministrul francez de Interne Manuel Valls a declarat presei că ministrul Transporturilor Frédéric Cuvillier urmărește cu atenție situația. „Vremea nu este cea mai bună, cu ninsoare, ceea ce face dificile condițiile de salvare”, a subliniat Valls.

Trenul turistic este exploatat de regia de transporturi din Provence-Alpes-Côtes-d’Azur. Nu este vorba despre rețeaua națională de căi ferate, ci de cea aparținând regiunii, a anunțat compania franceză a căilor ferate.

La 12 iulie 2013, deraierea unui tren în regiunea pariziană s-a soldat cu șapte morți și zeci de răniți. În ianuarie, Biroul de anchete în caz de accidente de transport terestre a pus sub semnul întrebării regulile de mentenanță ale companiei franceze de căi ferate.