Doi morți și numeroși răniți în urma unui ATAC ARMAT produs în Marea Britanie /Un individ de 17 ani a fost arestat

Publicat: 29 07. 2024, 17:15
Actualizat: 29 07. 2024, 21:08

This browser does not support the video element.

Două persoane au fost au fost ucise, iar altele au fost rănite, în urma unui atac cu armă albă produs luni în orășelul britanic Southport, situat în apropiere de Liverpool, anunță autoritățile britanice.

Un individ înarmat cu un cuțit a atacat numeroase persoane în zona Hart din Southport, în apropierea unui centru comercial, conform postului de televiziune BBC.

”Am intervenit la un incident major de pe Strada Hart, în Southport, unde au fost înjunghiate mai multe persoane”, a comunicat Serviciul regional de ambulanță.

Presupusul autor al atacului a fost imobilizat în scurt timp și a fost arestat.

”A fost efectuată o arestare și nu mai există niciun risc asupra publicului”, a declarat comisarul de poliție Emily Spurrell.

Anchetatorii încearcă să afle motivul comiterii atacului.

În zonă a fost instituit un perimetru de securitate și sunt prezenți numeroși agenți ai forțelor de ordine.

Poliție: Doi copii au fost uciși, alte nouă persoane au fost rănite

Cel puțin 11 persoane, inclusiv copii, au fost înjunghiate, fiind transportate la spitale din Southport și Liverpool.

”Din păcate, doi copii au fost uciși, iar alte nouă persoane au fost rănite în atac, șase fiind în stare critică”, a declarat luni seară inspectorul de poliție Serena Kennedy.

”Este oribil și profund șocant ce s-a întâmplat în Southport. Gândurile mele sunt la persoanele afectate. Mulțumesc poliției și serviciilor de urgență medicală pentru reacția rapidă. Sunt ținut la curent cu evoluțiile”, a reacționat premierul Keir Starmer, citat de postul de televiziune Sky News.

Ministrul britanic de Interne, Yvette Cooper, s-a declarat ”profund preocupată” de atacul din Southport.

”Toate gândurile mele sunt la familiile celor afectați. Am discutat cu Poliția din districtul Merseyside, am transmis că oferim toată susținerea și suntem recunoscători pentru intervenție”, a subliniat Yvette Cooper.

Un adolescent a fost arestat, incidentul nu este de tip terorist

Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost arestat, a anunțat Poliția din districtul Merseyside, subliniind că incidentul nu este considerat de tip terorist.

”În acest moment, ancheta continuă pentru a stabili motivul acestui incident tragic, îndemnăm la evitarea speculațiilor”, a transmis Poliția din Southport.

Foto: Profimedia

Citește și:

Germania, SUA și Marea Britanie îndeamnă ISRAELUL și grupul HEZBOLLAH să evite escaladarea confruntărilor

Ce să spui în Franța pentru a nu avea probleme cu localnicii. Cuvântul-cheie care îi scoate pe turiști din situații grele

Recep Tayyip Erdogan a PĂLMUIT un copil care a refuzat să îi sărute mâna