Prima pagină » Știri externe » Doi morți și zeci de răniți în Coreea de Sud, după ce 100 de mașini au fost implicate într-un accident în lanț

Doi morți și zeci de răniți în Coreea de Sud, după ce 100 de mașini au fost implicate într-un accident în lanț

Doi morți și zeci de răniți în Coreea de Sud, după ce 100 de mașini au fost implicate într-un accident în lanț
Cel puțin doi oameni au murit, iar alți aproximativ 65 au fost răniți, miercuri, după ce un autocar a provocat un accident în lanț implicând 100 de vehicule, în apropierea Aeroportului internațional sud-coreean Incheon, situat în apropiere de Seul, relatează site-ul agenției Yonhap.

Coliziunea a avut loc miercuri dimineață, pe podul care face legătura cu Aeroportul Incheon, situat la 50 de kilometri de Seul.

Un autocar a declanșat un accident în lanț în care au fost implicate peste 100 de vehicule.

Două persoane au murit, iar 65 au fost rănite în accident, opt răniți fiind în stare gravă.

Poliția a izolat zona în care a avut loc accidentul, iar traficul spre aeroport a fost blocat câteva ore.

„Se pare că accidentul a fost facilitat de ceață”, a declarat un oficial din cadrul poliției sud-coreene.