Prima pagină » Știri externe » Doi presupuși susținători ai grupului Stat Islamic, arestați în Europa

Doi presupuși susținători ai grupului Stat Islamic, arestați în Europa

Doi presupuși susținători ai grupului Stat Islamic, arestați în Europa
Poliția germană a arestat sâmbătă doi bărbați suspectați că au oferit sprijin logistic jihadiștilor din cadrul grupării Stat Islamic (SI) și acuzați că au ajutat un adolescent, în vârstă de 17 ani, să devină membru al organizației, relatează AFP.

Interpelați în orașul Aix-la-Chapelle (vestul Germaniei), cetățeanul tunisian, în vârstă de 38 de ani, și cel rus, de 28 de ani, fac obiectul unui mandat de arestare.

Poliția germană a efectuat, sâmbătă, percheziții în apartamentele suspecților.

Tunisianul este suspectat că, începând din iulie 2013, a furnizat Statului Islamic haine în valoare de 1.100 de euro, precum și 3.400 de euro în numerar, a declarat procurorul federal Harald Range.

El a precizat că suspectul tunisian a organizat, cu ajutorul cetățeanului rus, transportarea în Siria a unui adolescent german care intenționa să lupte pentru jihad.

Recent, poliția austriacă a arestat, la cererea unui procuror din Munchen (sudul Germaniei), un cuplu de germani suspectat că intenționa să plece în Siria pentru a participa la jihad.

Autor

Citește și