Doi presupuși susținători ai grupului Stat Islamic, arestați în Europa
Interpelați în orașul Aix-la-Chapelle (vestul Germaniei), cetățeanul tunisian, în vârstă de 38 de ani, și cel rus, de 28 de ani, fac obiectul unui mandat de arestare.
Poliția germană a efectuat, sâmbătă, percheziții în apartamentele suspecților.
Tunisianul este suspectat că, începând din iulie 2013, a furnizat Statului Islamic haine în valoare de 1.100 de euro, precum și 3.400 de euro în numerar, a declarat procurorul federal Harald Range.
El a precizat că suspectul tunisian a organizat, cu ajutorul cetățeanului rus, transportarea în Siria a unui adolescent german care intenționa să lupte pentru jihad.
Recent, poliția austriacă a arestat, la cererea unui procuror din Munchen (sudul Germaniei), un cuplu de germani suspectat că intenționa să plece în Siria pentru a participa la jihad.