VIDEO – Doi turiști britanici se numără printre cele patru persoane care au murit după ce două elicoptere s-au ciocnit în Australia
This browser does not support the video element.
Doi cetăţeni britanici, aflați în vacanță, se numără printre cele patru persoane care au murit după ce două elicoptere s-au ciocnit în Australia.
Poliția din statul australian Queensland afirmă că cele două elicoptere s-au ciocnit la o altitudine de aproximativ 300 de metri, în timp ce unul ateriza și altul decola în apropierea Sea World, pe Coasta de Aur a Australiei.
În urma impactului, patru din cei șase pasageri aflați la bordul unuia dintre elicoptere au murit, inclusiv pilotul Ashley Jenkinson, în vârstă de 40 de ani, și doi turiști din Regatul Unit.
În al doilea elicopter se aflau șase persoane și au aterizat pe un banc de nisip din apropiere, cinci persoane suferind răni ușoare, scrie Reuters.
Angus Mitchell, comisarul șef al Biroului Australian de Transport (ATB), a declarat că aterizarea în siguranță a prevenit o catastrofă și mai gravă.
„Așa că, deși a fost foarte tragic faptul că patru persoane și-au pierdut viața și multe familii sunt în doliu în această dimineață, am fi putut avea o situație mult mai proastă aici și faptul că un elicopter a reușit să aterizeze a fost foarte bine”, a spus Mitchell. la o conferință de presă care a avut loc marți.
Alte trei sunt într-o stare critică în spital
Un grav accident s-a petrecut în Australia, în a doua zi a anului nou. Două elicoptere au intrat în coliziune într-un zbor deasupra orașului turistic Goald Coast (Coasta de Aur).
În urma impactului, patru persoane au decedat și alte trei sunt în stare gravă, relatează CNN.
În imaginile difuzate de televiziuni pot fi văzute rotoarele unui elicopter pe un banc de nisip în apropierea ţărmului Coastei de Aur, în sud-estul regiunii Queensland, Australia.
Cele două aparate, „intrând în coliziune, s-au prăbuşit pe bancul de nisip, chiar alături de parcul Sea World”, a declarat inspectorul Gary Worrell, de la poliţia din Queensland. Coliziunea s-a produs înainte de ora 14.00, când au fost alertate autorităţile.
În acest teribil accident, „patru persoane au decedat şi alte trei sunt într-o stare critică în spital”, a mai adăugat Worrell, într-un briefing de presă ținut la faţa locului.
După accident, un elicopter al echipelor de salvare a aterizat la faţa locului, în timp ce zeci de salvatori s-au răspândit pe teren, căutând să ajute. Mai multe nave de salvare şi de poliţie sunt gata să intervină în apropierea bancului de nisip plin de resturi de la cele două elicoptere.
Biroul australian de securitate a transporturilor a anunţat deschiderea unei anchete asupra accidentului, prezentat drept o „coliziune în zbor”.