Donald Trump a explicat de ce s-a răzgândit după ce a pregătit un atac asupra Iranului
„Luni, au doborât o dronă care zbura deasupra apelor internaționale. Eram pregătiți să ripostăm noaptea trecută asupra a trei poziții, dar am întrebat câți oameni vor muri. Un general mi-a răspuns că 150 de oameni. Cu zece minute înainte de eventualul atac, l-am oprit, nu era proporționat ca ripostă la doborârea unei drone fără echipaj”, a transmis Donald Trump prin Twitter.
„Nu mă grăbesc, armata noastră este reconstruită, este nouă, pregătită să fie mobilizată, este, de departe, cea mai bună din lume. Sancțiunile au efecte serioase și au fost adăugate altele aseară”, a precizat Donald Trump.
„Iranul nu poate obține niciodată arme nucleare, nici împotriva SUA, nici împotriva lumii!”, a subliniat Donald Trump.
Gardienii Revoluției din Iran au anunțat, vineri, că drona militară a Statelor Unite care a fost doborâtă era escortată de un avion în care erau zeci de militari americani, subliniind că a evitat atacarea celui de-a doua aeronave.
Gardienii Revoluției din Iran susțin că drona militară americană ar fi pătruns în spațiul aerian iranian, dar Comandamentul Central din SUA (CENTCOM) susține că aparatul de zbor se afla în spațiul aerian internațional, deasupra Strâmtorii Hormuz.
Foto: Hepta