Donald Trump acuză FBI că o protejează pe Clinton: „Hillary e vinovată. Și ea și FBI știu asta”
În cadrul unui miting de campanie care a avut loc duminică seara în statul Michigan, Trump a susținut că rivala sa democrată este protejată de sistem.
„Nu poți revizui 650.000 de e-mailuri noi în 8 zile (…)”, a spus Trump.
„Hillary Clinton este vinovată. Ea o știe, FBI-ul o știe, oamnenii o știu și este la latitudinea poporului american să facă dreptate la urna de vot pe 8 noiembrie”, a mai spus Trump.
FBI a anunțat că îți menține recomandarea cademocrata să nu fie pusă sub acuzare pentru folosirea unui server privat în perioada mandatului de secretar de Stat.
FBI a efectuat o analiză a e-mailurilor recent descoperite și nu a găsit nimic incriminatoriu în acestea, a anunțat directorul FBI, James Comey, cu două zile înainte de data alegerilor prezidențale care vor avea loc la 8 noiembrie.
„În cursul procesului am analizat toate mesajele trimise sau primite de Hillary Clinton în perioada în care era secretar de Stat,” a declarat Comey, adăugând că „Pe baza analizei noastre, nu ne-am schimbat concluziile exprimate în luna iulie.”
O sursă apropiată anchetei a declarat pentru Reuters că prin această decizie se pune capăt anchetei FBI privind e-mailurile lui Clinton.