Donald Trump, acuzat de „incitare la insurecție”. Mai mulți avocați au părăsit echipa fostului președinte chiar înainte de proces
Mai mulţi avocaţi au părăsit echipa ce urmează să-l apere pe fostul preşedinte american Donald Trump în procesul de impeachment în Senat, au transmis jurnaliștii CNN.
Cinci avocaţi, dintre care doi ce ar fi urmat să conducă echipa juridică a fostului președinte Donald Trump, au renunţat să-l reprezinte pe acesta din cauza dezacordurilor legate de linia de apărare, a afirmat sâmbătă CNN, citând surse anonime.
Donald Trump, acuzat oficial de „incitare la insurecție”
Donald Trump își dorea ca avocaţii săi să continue să pledeze teza unei fraude masive la alegerile prezidenţiale, căreia i s-ar datora victoria democratului Joe Biden, mai degrabă decât să se concentreze pe legalitatea inculpării unui preşedinte care nu mai este în funcţie, a indicat CNN, afirmând că acesta nu era dispus să discute pe acest subiect.
Printre avocaţii demisionari se află Butch Bowers şi Deborah Barbier, care urmau să preia conducerea echipei de apărători, au indicat CNN şi alte media.
„Am muncit mult, dar nu am luat încă o decizie definitivă în privinţa echipei noastre juridice, o vom face în curând’, a scris pe Twitter Jason Miller, consilier al lui Trump,
Procesul în care Donald Trump este acuzat de instigare la insurecție începe în februarie
Procesul lui Donald Trump pentru ‘incitare la insurecţie’, după ocuparea Capitoliului la 6 ianuarie de către susţinătorii săi, va începe pe 9 februarie.
Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a trimis Senatului articolul privind inculparea lui Donald Trump. Acesta va fi primul proces din Senatul SUA organizat după încheierea mandatului unui preşedinte.
Camera Reprezentanților a aprobat inculparea lui Trump pentru „instigare la insurecție”, iar procedura continuă în Senat. Potrivit acuzațiilor, „Donald Trump s-a implicat în delicte majore şi minore prin instigarea la acte de violenţă împotriva instituţiilor de guvernare din Statele Unite”.
Trump este acuzat că a pretins în mod repetat că a câştigat scrutinul prezidenţial şi a încurajat, prin discursul rostit pe 6 ianuarie în faţa simpatizanţilor adunaţi în zona Eclipse din centrul Washingtonului, acţiunile violente împotriva Capitoliului, în timp ce Congresul valida victoria lui Biden.