Donald Trump avertizează: Voi opri Iranul să dezvolte bombe nucleare printr-o intervenție militară
Întrebat într-un interviu acordat publicației Time dacă va declanșa o intervenție militară împotriva Iranului din cauza ambițiilor nucleare ale Teheranului sau pentru protejarea accesului în Golful Persic, Donald Trump a răspuns: „Categoric, aș interveni în cazul armelor nucleare, dar las un semn de întrebare pentru cealaltă variantă”.
Donald Trump a minimizat importanța strategică a Golfului Oman, unde au avut loc atacuri asupra unor petroliere. „Alte zone primesc cantități mari de petrol de acolo. Noi primim foarte puțin. Am înregistrat progrese uriașe în ultimii doi ani și jumătate în materie de energie. Au fost construite oleoducte, iar acum suntem exportatori de energie. Deci, nu mai suntem în poziția în care eram față de Orientul Mijlociu, unii spuneau că eram activi acolo pentru petrol”.
Președintele Donald Trump a decis retragerea SUA din Acordul atomic semnat de marile puteri cu Iranul. Marea Britanie, Germania, Franța, China și Rusia mențin Acordul nuclear cu Iranul. Din cauza sancțiunilor americane, Iranul a avertizat că ar putea renunța la unele condiții ale Acordului nuclear, cerând sprijinul Uniunii Europene pentru menținerea Tratatului.
Relațiile Statelor Unite cu Iranul sunt tensionate din cauza sancțiunilor impuse de Administrația Donald Trump după retragerea din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul. Președintele SUA vrea limitarea activităților nucleare și balistice iraniene.