Donald Trump a câştigat alegerile primare republicane din statul Carolina de Sud, în sud-estul SUA, potrivit proiecţiilor realizate de Edison Research, consolidându-şi şi mai mult statutul de favorit pentru nominalizarea partidului la alegerile prezidenţiale din noiembrie.
Deşi Nikki Haley, singura adversară la nivel naţional a fostului preşedinte, a fost guvernator al Carolinei de Sud între 2011 şi 2017, Donald Trump era favorit la câştigarea acestui stat.
„Nu am văzut niciodată Partidul Republican atât de unit”, a declarat Donald Trump într-un discurs adresat susţinătorilor săi la câteva minute după închiderea urnelor, în care Nikki Haley nu a fost menţionată, transmite News.ro.
Deja câştigător uşor la alegerile precedente, Donald Trump a fost dat în fruntea sondajelor pentru alegerile primare din Carolina de Sud, chiar dacă este ţinta mai multor proceduri judiciare.
Acest rezultat este de natură să întărească şi mai mult apelurile unor republicani pentru ca Nikki Haley să îşi retragă candidatura şi să permită partidului să se ralieze în spatele lui Donald Trump.
Potrivit Edison Research, Donald Trump are 60,3% din voturi, iar Nikki Haley 38,5%, după numărarea a 83 la sută din buletinele de vot.
Fosta ambasadoare a SUA la Naţiunile Unite a reafirmat sâmbătă că îşi va menţine candidatura cel puţin până la „Super Tuesday”, din 5 martie, când alegătorii republicani vor vota în aceeaşi zi în 15 state şi un teritoriu.
„Trebuie să îl învingem pe Joe Biden în noiembrie”, le-a spus ea susţinătorilor săi, reuniţi în oraşul Charleston, după anunţarea victoriei lui Donald Trump. „Nu cred că Donald Trump este în măsură să îl învingă pe Joe Biden”.