Prima pagină » Știri externe » Donald Trump: Cinci sau șase state arabe vor semna în curând acorduri cu Israelul

Donald Trump: Cinci sau șase state arabe vor semna în curând acorduri cu Israelul

Donald Trump: Cinci sau șase state arabe vor semna în curând acorduri cu Israelul

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat marți, că „cinci sau șase” state arabe vor semna „în curând” acorduri de normalizare a relațiilor cu Israelul, pe modelul Emiratelor Arabe Unite și Bahrainului.

Declarația liderului de la Casa Albă a fost făcută în cadrul ceremoniei de semnare a acordurilor dintre Israel și Emiratele Arabe Unite pe de o parte și cu Bahrainul de cealaltă parte, informează Agerpres.

„Suntem într-un stadiu foarte avansat cu cinci ţări, cinci ţări suplimentare. Avem cel puţin cinci sau şase ţări care ni se vor alătura foarte curând, discutăm deja cu ele. Cred că Israelul nu mai este izolat”, a declarat preşedintele SUA în Biroul Oval, în prezența premierului Israelului, Benjamin Netanyahu.

Președintele american a mai spus că semnarea celor două acorduri de normalizare a relațiilor reprezintă „apariția unui noi Orient Mijlociu”, iar acest lucru le va permite unor oameni cu religii diferite să conviețuiască.

„Ne aflăm aici în această după-amiază pentru a schimba cursul istoriei”, a adăugat Trump.

Un membru al comitetului executiv al Organizaţiei pentru eliberarea Palestininei (OEP), Ahmed Majdalani, a declarat recent că informația se confirmă.

„Potrivit estimărilor noastre, patru sau cinci ţări arabe ar putea fi gata, după Bahrain şi Emiratele Arabe Unite, să meargă înainte şi să instaureze o pace imaginară”, a spus acesta.

Majdalani nu a furnizat amănunte privind numele acestor ţări, dar surse palestiniene au făcut referire la Oman, Sudan, Mauritania şi Maroc.

Donald Trump a declarat marți că și palestinienii se vor alătura, în cele din urmă, statelor arabe care au semnat acorduri de normalizare a relațiilor cu Israelul.

El a mai adăugat că, în caz contrar, palestinienii „vor rămâne pe dinafară”.

Bahrainul a urmat modelul Emiratelor Arabe Unite

Bahrainul a anunțat stabilirea de relații diplomatice cu Israelul, pe modelul Emiratelor Arabe Unite, o mișcare criticată în principal de către palestinieni.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat și el această decizie pe Twitter, după ce a discutat prin telefon cu regele Bahrainului, Hamad bin Isa Al Khalifa și cu premierul Israelului, Benjamin Netanyahu.

Luna trecută, o altă țară din Golful Persic, Emiratele Arabe Unite, a fost de acord să normalizeze relațiile cu Israelul în urma unor negocieri mediate de către Statele Unite. Acordul în acest sens urmează să fie semnat pe 15 septembrie în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Casa Albă, în prezența lui Donald Trump.

Palestinienii s-au declarat dezamăgiți de decizia Bahrainului, temându-se că aceasta va slăbi și mai mult poziția țărilor arabe privind teritoriile palestiniene.

Un comunicat transmis în numele conducerii teritoriilor palestiniene a condamnat acordul, pe care l-a descris ca fiind o trădare față de cauza palestiniană.

Bahrainul este a patra țară arabă care ajunge la un astfel de acord cu Israelul, după Egipt, Iordania și Emiratele Arabe Unite.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și