Donald Trump, comentariu ACID despre Kamala Harris: „Este de origine afro-americană sau indiană?” / De ce o acuză de oportunism
Candidatul republican pentru Președinția Statelor Unite, Donald Trump, a declarat, miercuri, că rivala sa democrată, Kamala Harris, ar fi ignorat și chiar ascuns în trecut faptul că are origini afro-americane.
El a făcut declarația în timpul celei mai mari conferințe a jurnaliștilor afro-americani din Statele Unite.
Potrivit Reuters, acuzațiile aduse de Trump lui Harris sunt false.
„Ea (Harris, n. red.) a fost dintotdeauna de origine indiană și-a promovat doar moștenirea indiană. Nici nu știam că este de culoare, până acum câțiva ani, când s-a întâmplat să devină de culoare, iar acum vrea să fie cunoscută ca fiind de culoare. Deci nu știu, este de origine indiană sau este de origine afro-americană? Dar știți ce, eu respect oricare din aceste origini, dar ea evident că nu o face, pentru că a fost de origine indiană tot timpul, apoi dintr-odată a făcut o schimbare și a devenit persoană de culoare” a spus Trump.
Cum a reacționat Kamala Harris?
Harris, care este de origine mixtă, indiană și jamaicană, s-a autoidentificat în trecut ca fiind atât de origine africană, cât și asiatică, arată Reuters. Ea este prima persoană de origine asiatică și prima persoană de culoare care a ocupat funcția de vicepreședinte al SUA.
La câteva ore după comentariile lui Trump, Harris le-a spus membrilor societății Sigma Gamma Rho, reunite la Houston, că remarcile acestea sunt „încă o amintire” a modului în care au arătat cei patru ani sub conducerea fostului președinte.
„A fost aceeași demonstrație obișnuită de diviziune și lipsă de respect. Poporul american merită mai mult”, a declarat ea.
De când și-a lansat campania pentru Casa Albă, la începutul acestei luni, Harris s-a confruntat cu un val de atacuri sexiste și rasiste în mediul online, unele forțe de extremă dreapta punând sub semnul întrebării identitatea ei rasială.
Liderii Partidului Republican i-au îndemnat pe membrii formațiunii să se abțină de la atacuri personale și să se concentreze pe pozițiile ei politice.
Sursa foto: Shutterstock