Donald Trump crede în calitățile lui Macron. Ce spune despre președintele Franței
Donald Trump a revenit asupra ideii că „Parisul nu mai este Paris” din cauza extremiștilor.
„Orașul Paris este unul dintre cele mai frumoase din lume. Parisul va rămâne frumos, pașnic și intenționez să revin aici!”, a declarat Donald Trump în conferința de presă organizată alături de președintele Franței, Emmanuel Macron.
Franța „are un superpreședinte, un președinte dur, care conduce țara corect, care nu tolerează oamenii ce încalcă legile”, a spus Donald Trump.
Donald Trump, președintele SUA, i-a mulțumit omologului său francez, Emmanuel Macron, pentru invitația la Paris, pledând pentru intensificarea cooperării bilaterale, relatează ziarul Le Parisien și postul CNN.
„Cu siguranță, Franța este o țară frumoasă, cu o istorie nobilă și grandioasă”, a declarat Donald Trump în cursul conferinței de presă organizate împreună cu Emmanuel Macron.
„Prietenia dintre Statele Unite și Franța este indestructibilă. Cele două țări împărtășesc un spirit al revoluției”, a adăugat Trump.
Donald Trump este invitat de onoare la Paris, la împlinirea a 100 de ani de la intrarea Statelor Unite în Primul Război Mondial, marcată pe 13 iulie. Președintele SUA va participa și la ceremoniile organizate cu ocazia Zilei Naționale a Franței.
Donald Trump a salutat inițiativa lui Emmanuel Macron „de reducere a birocrației”, precizând că Statele Unite „nu au atins actualul nivel al dezvoltării prin reglementări excesive”.