Donald Trump critică practici comerciale Uniunea Europeană
Trump a făcut aceste afirmații duminică la postul Fox News, fiind întrebat de gazda emisiunii „Sunday Morning Futures” dacă SUA va colabora cu aliații europeni pentru a contracara practicile comerciale ale Chinei.
Europenii „au realizat anul trecut un excedent comercial de 151 de miliarde de dolari. Am avut un deficit cu UE. Iar pe deasupra, noi cheltuim o avere cu NATO pentru a-i proteja”, a afirmat președintele SUA.
„Uniunea Europeană este la fel de rea ca China, doar că mai mică. Este teribil ce ne fac”, a spus Trump.
„Iubesc aceste țări, Germania și toate țările. Scoția. … Dar ei ne tratează foarte prost. Ei ne tratează foarte nedrept „, a adăugat președintele SUA, menționând că „părinții mei s-au născut în Uniunea Europeană”.
Administrația Donald Trump a impus luna trecută taxe comerciale la importurile de oțel și aluminiu din Uniunea Europeană.
Donald Trump s-a exprimat în favoarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană și i-a promis premierului britanic Theresa May un acord bilateral avantajos post-Brexit.
Mai mult, surse europene citate de cotidianul The Washington Post au relatat recent că Trump l-a îndemnat pe omologul său de la Paris, Emmanuel Macron, să scoată Franța din Uniunea Europeană, propunându-i în schimb un acord comercial bilateral avantajos.