Prima pagină » Știri externe » Donald Trump, despre o înțelegere secretă cu Rusia: Este o farsă totală

Donald Trump, despre o înțelegere secretă cu Rusia: Este o farsă totală

Donald Trump, despre o înțelegere secretă cu Rusia: Este o farsă totală
Președintele american Donald Trump a reafirmat marți că nu există dovezi potrivit cărora ar fi avut o înțelegere secretă cu Rusia, în contextul unei audieri în Senatul american din care reiese că Trump a fost avertizat că un consilier al său era vulnerabil la șantajul Rusiei, notează site-ul AFP.

„Directorul Clapper a reiterat ceea de toată lumea știa, inclusiv mass-media generatoare de știri false – că nu există nicio probă privind o înțelegere secretă Rusia-Trump. Această poveste este o farsă totală. Oare când se va încheia această șarada finanțată din banii contribuabililor? Sally Yates a enervat extrem de mult presa astăzi – a venit doar cu știri false”, a precizat Trump pe contul oficial de Twitter.

Sally Yates, fost procuror general adjunct al Statelor Unite, a declarat în fața Comisiei juridice a Senatului că a transmis Casei Albe, la șase zile după învestirea președintelui Donald Trump, că Michael Flynn, fost șef al serviciului de informații militare, a mințit în privința discuțiilor sale cu ambasadorul Rusiei la Washington.

Yates a fost de părere că Flynn este vulnerabil în fața șantajului Rusiei, transmițându-i acest lucru vicepreședintelui american Mike Pence. După 18 zile, administrația Trump l-a demis pe Michael Flynn, cel care l-a consiliat pe Donald Trump în probleme de securitate pe parcursul campaniei prezidențiale din 2016.

Fostul director al informațiilor americane James Clapper a spus în cadrul aceleiași audieri în Senat că nu a avut niciodată informații privind un acord secret între președintele american și Rusia.

Totuși, Clapper a adăugat că nu știa de investigația FBI privind un eventual rol al Moscovei în campania electorală din SUA, până când aceasta a fost dezvăluită public, sugerând că agenția ar putea deține dovezi pe care el nu le cunoaște.

Citește și