Donald Trump, dispus să bage armata SUA într-un război în Siria, ca reacție la atacul chimic
Donald Trump le-a spus joi unor membri ai Congresului că analizează posibilitatea unei intervenții militare în Siria ca reacție la atacul chimic, au declarat surse din cadrul Administrației de la Washington citate de CNN.
Conform oficialilor citați, președintele nu a luat încă nicio decizie, dar va discuta posibilitățile cu secretarul american al Apărării, James Mattis. La rândul său, Pentagonul ar fi prezentat opțiuni de atacare a presupusului arsenal chimic al Siriei, deși nu este clar dacă regimul de la Damasc mai are capacități militare neconvenționale.
Donald Trump a afirmat miercuri că, în opinia lui, regimul Bashar al-Assad este responsabil de atacul chimic „groaznic” din Siria, avertizând că astfel de acte „odioase” nu vor fi tolerate. „Acest atac groaznic a vizat femei, copii mici și chiar bebeluși frumoși”, a declarat Donald Trump într-o conferință de presă organizată la Casa Albă alături de regele Abdullah al Iordaniei. „Din punctul meu de vedere, acest atac a depășit o serie de limite. Astfel de acțiuni odioase ale regimului Assad nu vor fi tolerate”, a spus Donald Trump, citat de cotidianul USA Today.
Această abordare îl plasează pe Donald Trump într-un posibil conflict cu Rusia, care susține Administrația de la Damasc. Președintele rus, Vladimir Putin, a semnalat joi că orice atribuire a atacului chimic regimului sirian este „inacceptabilă” înainte de finalizarea unei anchete internaționale independente.
Administrația Donald Trump a sugerat că ar putea recurge la acțiuni militare unilaterale în Siria, în cazul în care Națiunile Unite nu vor reacționa după atacul chimic pe care Washingtonul îl atribuie regimului Bashar al-Assad, situația riscând să genereze o criză de amploare cu Rusia.
Administrația Donald Trump susține că regimul Bashar al-Assad este responsabil de presupusul atac chimic din regiunea Khan Sheikhoun (provincia Idlib), soldat, potrivit organizației Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cu moartea a 72 de persoane. Siria și Rusia au negat orice implicare, afirmând că atacul a fost comis de insurgenții susținuți de Occident.
Administrația Bashar al-Assad a negat orice utilizare a armelor chimice. De altfel, arsenalul chimic sirian a fost distrus de câțiva ani, la solicitarea Occidentului și sub monitorizarea inspectorilor internaționali.