Donald Trump, dispus să fragmenteze băncile mari din Statele Unite: Există oameni care vor acest lucru
„Analizez chiar acum această posibilitate. Există oameni care vor să revenim la vechiul sistem, nu? Prin urmare, vom analiza acest lucru”, a declarat Donald Trump într-un interviu agenției Bloomberg din Biroul Oval de la Casa Albă.
În campania electorală, Donald Trump a cerut o versiune nouă a unei legi din anul 1933 care prevedea separarea activităților bancare de consum de cele pentru investiții. La rândul său, Partidul Republican a exprimat susținere anul trecut pentru reinstituirea barierei legale, care a fost anulată în anul 1999 în cadrul unui set de măsuri de simplificare legislativă adoptate de Administrația Bill Clinton.
Unii membri ai Congresului SUA susțin că eliminarea barierei între activitățile de creditare pentru consum și cele pentru investiții reprezintă unul dintre factorii care au contribuit la izbucnirea crizei financiare din 2008, un argument respins de companiile active pe Wall Street, districtul financiar al orașului New York.