Donald Trump este dispus să depună mărturie în cadrul anchetei privind ingerințele Rusiei în alegeri: „De fapt, abia aștept acest lucru”

Publicat: 25 01. 2018, 01:31
Actualizat: 25 01. 2018, 07:58

„De fapt, abia aștept acest lucru. Aș face-o, doar sub jurământ”, a spus Trump înainte de plecarea către Forumul Economic Mondial de la Davos. Astfel, liderul de la Casa Albă pune capăt unei serii de speculații potrivit cărora ar refuza să fie interogat de către Mueller.

Potrivit unor surse citate de cotidianul The Washington Post, avocații lui Donald Trump discută cu echipa lui Robert Mueller despre posibila audiere a președintelui SUA, care ar putea avea loc săptămâna viitoare.

Recent, procurorul general al SUA, Jeff Sessions, numit de către Donald Trump, a fost interogat în cadrul acestei investigații.

Biroul Federal pentru Investigații (FBI), Senatul SUA și Camera Reprezentanților anchetează cazul ingerințelor Rusiei în campania electorală și presupuse contacte între apropiați ai președintelui Donald Trump și oficiali ruși, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigațiile. Cel puțin trei membri ai fostei echipe de campanie electorală a președintelui Donald Trump – Paul Manafort, Rick Gates, George Papadopolous – sunt inculpați în investigația din SUA privind ingerințele Rusiei.