Donald Trump l-a desemnat pe noul director al CIA. Cine este Mike Pompeo
Pompeo este reprezentantul republicanilor pentru Kansas în congresul districtului al patrulea încă din 2011. Congresmanul în vârstă de 52 de ani a fost ales în Camera Reprezentanților în 2010. Absolvent al Academiei Militare West Point și al Facultății de Drept de la Harvard, acesta a făcut parte din Comitetul permanent pentru Intelligence din Cameră și este recunoscut drept un bun colaborator al vicepreședintelui Mike Pence.
Important este că Pompeo l-a susținut pe Rubio în detrimentul lui Trump în cursa pentru alegerile primare din Partidul Republican. Inițial, Pompeo l-a susținut pe Marco Rubio drept candidat al republicanilor pentru prezidențiale, dar mai târziu l-a sprijinit pe Trump, în urma victoriei sale în alegerile primare. Primul semn, destul de timid, a venit în luna mai, atunci când purtătorul său de cuvânt a declarat că congresmanul „va susține nominalizarea Partidului Republican pentru că Hillary Clinton nu poate să fie președintele SUA”. Ulterior, acesta s-a declarat total de partea magantului: „L-am văzut luând decizii bune în viața sa de afacerist, în viața de familie, în legătură cu copiii săi, așa că sunt încântat să fiu alături de un lider care pune America pe primul loc fără niciun fel de teamă”, spunea Pompeo despre Trump în luna iulie.
Cu toate acestea, congresmanul nu s-a ferit să-l și critice pe președintele ales al SUA, iar atunci când a fost făcută publică acea înregistrare din anul 2005 Pompeo a catalogat comentariile drept „oribile, jignitoare și nejustificate”. În calitate de candidat pentru Congres în anul 2010, Pompeo a fost nevoit să-și ceară scuze personal pentru o postare pe Twitter în timpul campaniei sale, prin care era promovat un articol în care adversarul său, Raj Goyle, un democrat indo-american, era numit un „suport de turban” care ar putea fi „musulman, hindus, budist etc. cine știe”. Echipa sa de campanie a montat și bannere care îi încurajau pe alegători să „voteze în stil american”.
Republicanul este și un critic foarte vocal al acordului nuclear cu Iranul semnat de președintele Barack Obama: „Abia aștept să retrag această înțelegere dezastruoasă cu cel mai mare sponsor mondial al terorismului”, a scris acesta joi, pe Twitter, înainte ca propunerea de a deveni director CIA să fie făcută publică.
Pompeo este și membru pe viață a Asociației Naționale a Armelor din SUA, care l-a și susținut pentru candidatura în Congres, și are și o poziție fermă asupra avortului, susținând interzicerea sa cu orice preț, cu excepția situațiilor în care viața mamei este pusă în pericol. Acesta a votat a votat și împotriva reformării Legii pentru Violența Împotriva Femeii, este recunoscut pentru că s-a opus închiderii închisorii Guantanamo, iar după o vizită la închisoare, în 2013, Pompeo le-a spus prizonierilor aflați în greva foamei: „Mi se pare că mulți dintre ei s-au îngrășat.”
În 2013, congresmanul a fost extrem de criticat de democrați și de Consiliul pentru Relațiile Americano-Islamice pentru afirmațiile potrivit cărora clericii care nu îi pedepsesc aspru pe teroriștii islamiști sunt „complici” la acțiunile lor extremiste: „Atunci când cele mai devastatoare atentate teroriste care au avut loc în America în ultimii 20 de ani vin din partea unor oameni de o singură orientare religioasă și sunt executate în numele credinței, o mare răspundere revine clericilor. Tăcerea lor, însă, i-a făcut pe cei mai mulți dintre liderii islamici din America să fie complici la aceste acte”.
Înainte să se alăture Congresului, Pompeo a condus o companie de aprovizionare și distribuție petrolieră și a fost un critic articulat al eforturilor Agenției Americane pentru Protecția Mediului de a reduce emisiile de carbon.
Pentru funcția de procuror general, Trump îl propune pe Jeff Sessions