Donald TRUMP, plângere împotriva Departamentului Justiţiei pentru „persecuție politică”. Ce pretenții are candidatul republican la Casa Albă

Publicat: 13 08. 2024, 14:49
Donald Trump, plângere împotriva Departamentului Justiţiei pentru „persecuție politică” / Sursa FOTO: Profimedia

Donald Trump a depus plângere împotriva Departamentului american al Justiţiei, cerând 100 de milioane de dolari pentru „tentativă de persecuţie politică”. Candidatul republican la Casa Albă face referire la percheziţia din 2022 la reşedinţa sa din Florida, efectuată de FBI, care a urmărit găsirea unor documente clasificate.

Plângerea depusă săptămâna trecută îl acuză pe secretarul Justiţiei, Merrick Garland, şi pe directorul FBI, Christopher Wray, că „s-au abătut de la protocol (n.r. – este vorba despre protocolul aplicat foştilor preşedinţi) pentru a-l răni” pe Trump.

Democrații, arătați cu degetul

„Garland şi Wray nu ar fi trebuit niciodată să aprobe o percheziţie şi punerea sub urmărire ce a urmat”, se poate citi în plângerea depusă de Trump.

Republicanul cere 100 de milioane de dolari despăgubiri şi 15 milioane de dolari cu titlul de cheltuieli în justiţie.

Omul de afaceri afirmă cu reguliritate că democraţii instrumentalizează justiţia împotriva lui.

În luna mai, Donald Trump a provocat un scandal uriaș după ce a lăsat să se înțeleagă că mandatul de percheziţie al FBI arăta că preşedintele Joe Biden îi doreşte moartea.

Documentele judiciare conţineau o formulare standard a FBI, potrivit căreia agenţii săi sunt autorizaţi să facă uz de forţă mortală dacă cineva este în pericol iminent.

Într-un comunicat rar, FBI a dat asigurări că „nu a existat abatere de la normă în acest caz”, care a avut loc pe 8 august 2022. Donald Trump nu se afla în Florida în ziua percheziţiei.

Ce acuze i se aduc lui Trump

Fostul preşedinte era urmărit în Florida pentru gestionarea neglijentă a unor documente confidenţiale, găsite la reşedinţa din Mar-a-Lago după plecarea lui de la Casa Albă.

O judecătoare federală a anulat urmărirea la mijlocul lui iulie, însă procurorul special care instrumentează cazul a înaintat apel împotriva acestei decizii.

Lui Donald Trump i se reproşează în acest dosar că a compromis securitatea naţională păstrând la el acasă documente clasificate, printre care planuri militare sau informaţii despre arme nucleare, după încheierea preşedinţiei sale, în loc să le predea Arhivelor Naţionale, după cum prevede legea.

De asemenea, el este acuzat că a încercat să distrugă dovezi în acest dosar.

Acuzaţiile cele mai grave sunt pasibile de 10 ani de închisoare, scrie Le Figaro.

CITEȘTE ȘI:

Interviul lui Elon Musk cu Donald Trump, afectat de probleme tehnice pe platforma X

Trump critică acțiunile Kamalei Harris în materie de combatere a imigrației

Trump vorbește de atacul care l-a vizat în Pennsylvania /„Sunt un om mai credincios”