Prima pagină » Știri externe » Donald Trump s-a prezentat la Curtea Federală de Apel, care va stabili dacă beneficiază de imunitate juridică

Donald Trump s-a prezentat la Curtea Federală de Apel, care va stabili dacă beneficiază de imunitate juridică

Donald Trump s-a prezentat la Curtea Federală de Apel, care va stabili dacă beneficiază de imunitate juridică

Donald Trump, candidat în scrutinul prezidențial din noiembrie, s-a prezentat, marți, la Curtea Federală de Apel din Washington, care examinează dacă fostul președinte este imun în cazul procedurilor penale lansate din cauza presupuselor eforturi de anulare a rezultatelor alegerilor din 2020.

Donald Trump susține că beneficiază de imunitate juridică în cazurile care vizează eforturile sale de anulare a rezultatelor scrutinului prezidențial din 2020, câștigat de Joseph Biden, inclusiv în cazul presupuselor instigări care au condus la violențele produse la Capitoliu în ianuarie 2021.

”Sigur că, în calitatea de președinte al SUA, eram îndreptățit la imunitate. Nu făceam campanie electorală, alegerile se terminaseră deja. Căutam fraude electorale”, a declarat Trump acum câteva zile.

În cursul audierilor de marți, judecătorul Florence Pan le-a prezentat avocaților lui Trump o serie de situații ipotetice. ”Înțeleg că poziția dumneavoastră este că un președinte este imun în fața procedurilor de investigare penală, chiar dacă acțiunile lui sunt ilegale sau neconstituționale?”, a spus judecătorul.

John Sauer, unul dintre avocații lui Trump, a argumentat că procedurile penale pot fi demarate doar după ce un președinte ar fi inculpat de Camera Reprezentanților și găsit vinovat de Senat.

”Autorizarea cercetării unui președinte pentru acțiuni oficiale ar deschide o cutie a Pandorei din care această națiune nu și-ar mai reveni niciodată”, a subliniat avocatul, conform postului NBC News și agenției The Associated Press.

În ianuarie 2021, Camera Reprezentanţilor l-a inculpat pe Donald Trump pentru „instigare la insurecţie”, dar a fost achitat de Senatul SUA. Trump a contestat constant rezultatele scrutinului prezidenţial din 2020, câştigat de Joseph Biden. Înscris în cursa prezidenţială din 2024, Trump a fost inculpat în comitatul Fulton din statul Georgia pentru presupuse tentative de inversare a rezultatului scrutinului prezidenţial din 2020. La nivel federal, Trump a fost inculpat în investigația privind presupuse acţiuni de blocare a validării rezultatelor scrutinului prezidenţial din 2020. Trump este vizat de patru capete de acuzare privind conspiraţie la comiterea de fraude împotriva instituţiilor guvernamentale, obstrucţionarea unei proceduri formale, tentativă de obstrucţionare a unei proceduri formale şi conspiraţie împotriva respectării unor drepturi.

Trump a pledat nevinovat, iar echipa sa a denunţat un proces motivat politic. Fostul președinte a declarat că nu intenţionează să se retragă din cursa electorală nici măcar dacă va fi condamnat în diversele procese penale care îl vizează.

Trump este vizat de acuzaţii suplimentare şi în procesul privind gestionarea documentelor clasificate în reşedinţa sa din Mar-a-Lago, în statul Florida. Procurorii acuză că Trump şi colaboratori apropiaţi ai acestuia i-au cerut unui angajat de la complexul Mar-a-Lago ştergerea imaginilor din sistemul video de supraveghere, în efortul de obstrucţionare a anchetei federale. Fostul preşedinte a pledat nevinovat în procesul gestionării documentelor clasificate. Trump este inculpat şi într-un dosar separat, în statul New York, privind presupuse fraude cu fonduri electorale, inclusiv prin efectuarea de plăţi ilegale către o actriţă de filme pentru adulţi în campania electorală din 2016. Trump a pledat nevinovat şi în acest caz.

Foto: Profimedia

Citește și:

Bloomberg: SUA și G7 au organizat o reuniune secretă cu Ucraina pe tema condițiilor de pace /Rusia nu a fost invitată, China a refuzat să participe

 

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și